Europenii nu sunt invitați la discuțiile de pace dintre SUA, Ucraina și Rusia – Cronica dimineții

1. Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia şi ai Fundaţiei Romanian Business Leaders, cărora le-a a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare, în limita atribuţiilor sale, pentru organizarea unor alegeri libere, corecte şi transparente şi pentru recâştigarea încrederii în instituţiile statului. (Hotnews)

2. Potrivit Băncii Naționale a României, românii cei care muncesc peste hotare au trimis în țară, în 2024, 6.7 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 2% din PIB. Creșterea este mică față de 2023, în condițiile în care, în ultimul deceniu, sumele care au ajuns în România au urcat constant. Dacă în 2014 vorbeam de 2,7 miliarde de euro, în 2019 suma s-a dublat. (StirileProtv)

3. Candidatul independent la Preşedinţia României, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă va candida Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, atunci acesta va intra în tuul doi, iar lupta pentru celălalt loc în finală se va între el şi Crin Antonescu. Nicuşor Dan a adăugat că sondajele de opinie îl dau pe el şi pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, la 20%, iar pe Elena Lasconi, preşedintele USR, la 7-8 procente. Nicuşor Dan a mai declarat că nu se va retrage din cursa prezidenţială. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Astronomii vor utiliza telescopul spațial James Webb pentru a studia asteroidul 2024 YR4, care are 2% șanse să lovească Pământul în 22 decembrie 2032. Telescopul va estima mai bine dimensiunile asteroidului, întrucât utilizează măsurători în lumină infraroșie, comparativ cu măsurătorile efectuate pe baza luminii reflectată de Soare care oferă o estimare cuprinsă între 40 – 90 de metri pentru diametrul acestuia. O estimare mai precisă a dimensiunilor va permite astronomilor să calculeze mai bine traiectoria potențială. (European Space Agency)

4. Statul român trebuie să facă mai mult pentru a explica ceea ce s-a întâmplat cu ocazia alegerilor prezidenţiale de anul trecut şi reacţia instituţiilor statului faţă de afectarea integrităţii şi legalităţii acestora, cu consecinţa afectării şanselor egale ale candidaţilor, a afirmat, sâmbătă, preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. (G4Media)

5. Platformele Autorității pentru Digitalizarea României, printre care SEAP și Ghișeul.ro, sunt din nou funcționale, a anunțat sâmbătă instituția. (Profit.ro)

6. Oficiali de rang înalt ai administraţiei Trump se vor deplasa în Arabia Saudită pentru a începe discuţii de pace cu negociatorii ruşi şi ucraineni, susţin un deputat republican şi doi oficiali americani familiarizaţi cu planul. Oficialii au mai spus că nu există planuri ca reprezentanţi ai altor puteri europene majore să participe la discuţii. (News.ro)

7. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis sâmbătă un mesaj direct statelor europene membre ale alianţei militare, în contextul relaţiilor tot mai tensionate cu Statele Unite: ”Încetaţi să vă plângeţi şi veniţi cu soluţii concrete. Implicați-vă în dezbatere, nu prin plângeri, ci prin propuneri concrete.” (News.ro)

8. Președintele francez, Emmanuel Macron, a propus o reuniune de urgenţă a liderilor europeni, inclusiv a prim-ministrului britanic, Keir Starmer, pe măsură ce îngrijorările au crescut cu privire la încercările lui Donald Trump de a prelua controlul asupra procesului de pace din Ucraina. Ministrul de externe al Poloniei, Radosław Sikorski, a declarat că este „foarte bucuros că preşedintele Macron a chemat liderii noştri la Paris” pentru a discuta „într-o manieră foarte serioasă” provocările ridicate de Trump. „Preşedintele Trump are o metodă de operare pe care ruşii o numesc razvedka boyem – recunoaştere prin luptă: împingi şi vezi ce se întâmplă, iar apoi îţi schimbi poziţia … şi trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Jannik Sinner, numărul 1 mondial în tenis, a fost suspendat pentru dopaj până la 4 mai.

9. Google/Alphabet a cooperat cu regimurile autocratice din întreaga lume, inclusiv cu cel din Rusia și cu Partidul Comunist Chinez, pentru a rezolva cererile de cenzură, dezvăluie o investigație Observer. Compania de tehnologie a discutat cu administrațiile a aproximativ 150 de țări, începând cu 2011, care au cerut ca informațiile să fie eliminate din domeniul lor public. Pe lângă guvernele democratice, Google a interacționat cu dictaturi, regimuri sancționate și guverne acuzate de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv cu poliția din Afganistanul controlat de talibani. (TheGuardian)

10. Oligarhul ucrainean pro-Kremlin Viktor Medvedciuk, considerat un apropiat al lui Vladimir Putin, a declarat într-un interviu în presa rusă de stat că România și alte țări europene doresc să anexeze teritorii ucrainene și sunt îndreptățite să o facă, în timp ce Rusia are motive să recupereze „pământurile istorice rusești”. (Hotnews)

Fotografia dimineții este din Goma, Republica Democrată Congo, și prezintă un copil strămutat de luptele dintre rebelii M23 și soldații guvernamentali care ține o cască deteriorată într-o tabără de refugiați. Moses Sawasawa/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Donald Trump a devenit primul președinte american condamnat pentru o infracțiune – Cronica dimineții
Datoria globală publică și privată a înregistrat anul trecut cel mai semnificativ declin din ultimii 70 de ani – Cronica dimineții