Email-ul ambasadorului american în China a fost spart de hackerii chinezi – Cronica de Tehnologie

1. TSMC anunță că nu va reuși să termine în 2024 fabrica de cipuri pe care o construiește în Arizona, acolo unde vrea să producă cipuri pe 4nm. În schimb, compania, care indică numărul redus de angajați cu expertiză drept o cauză principală pentru întârziere, va încerca să finalizeze construcția în 2025. (Nikkei)

2. E-mail-ul ambasadorului american în China și cel al secretarului de stat adjunct pentru Asia de Est au fost sparte de hackerii chinezi. Aceștia se numără printre victimele americane de rang înalt ale unui atac cibernetic favorizat de o breșă în serviciile cloud Microsoft, despre care compania evită să ofere informații. (WSJ)

3. Co-fondatorul Google, Sergey Brin, este, din nou, implicat în activitățile companiei, unde este prezent câte 3-4 zile pe săptămână. Brin lucrează la modelul lingvistic Gemini, împreună cu experții în inteligență artificială ai companiei. (WSJ)

4. Amazon va implementa sistemul de plată prin scanarea palmei în toate cele ~500 de magazine Whole Foods din Statele Unite până la finele anului. Atașate anterior unui card de credit salvat în cont, informațiile biometrice unice ale palmei sunt folosite pentru autorizarea plății la ieșirea din magazin. Plata cu palma vine în completarea sistemului fără casier din magazinele companiei, unde produsele puse în coș sunt identificate automat. (CNBC)

5. Apple spune că va opri funcționarea FaceTime și iMessage în Marea Britanie, dacă va fi forțată să le slăbească securitatea, conform unei propuneri legislative. Aceeași propunere, care permite autorităților să impună dezactivarea temporară a securității soluțiilor digitale de comunicare, a fost criticată anterior de WhatsApp și Signal. (BBC)

6. Federal Reserve a lansat FedNow, un serviciu de plăți în timp real care-și propune să scurteze durata transferurilor la câteva secunde. Aflat în lucru încă din 2019, acesta va fi folosit la început de 41 de bănci și 15 furnizori de servicii, printre care se numără JPMorgan Chase, Bank of New York Mellon și Bancorp. (Reuters)

7. Netflix a aplicat taxa de sharing în India și alte câteva țări care scăpaseră până acum. Compania ia decizia cu siguranța dată de rezultatele din al doilea trimestru, când, după implementarea taxei de sharing, a adăugat 5,9 milioane de abonați noi, ajungând la 238,4 milioane de abonați. (TechCrunch)

8. FTC a suspendat procesul prin care urmărea blocarea tranzacției de $69 de miliarde dintre Microsoft și Activision Blizzard. Cele două părți pot acum purta negocieri, iar tranzacția pare un pas mai aproape de finalizare. (Bloomberg)

9. Forge, divizia de blockchain a Societe Generale, a devenit prima entitate licențiată de Franța conform noilor reglementări cripto. Licența permite Forge, printre altele, să acționeze ca un custode pentru activele digitale, să organizeze achiziția și vânzarea acestora folosind cursul legal și să tranzacționeze active digitale. (Bloomberg)

10. Samsung a finalizat dezvoltarea memoriilor GDDR7, care urmează a fi lansate anul viitor. Noile memorii ar urma să ajungă la viteze de 32Gbps, conform producătorului, ceea ce ar însemna un spor de 33% față de generația anterioară. (AnandTech)

Ți-ar mai putea plăcea
Pentru prima oară în ultimii trei ani, Samsung a vândut mai multe smartphone-uri decât Appe în SUA, în Q3 – Cronica de Tehnologie
Fiscul american renunță la identificarea contribuabililor prin scanare facială – Cronică de Tehnologie