Elon Musk vrea să înceapă de anul viitor să implanteze senzori în creierul uman – Cronica de Tehnologie

1. Neuralink vrea să înceapă de anul viitor să implanteze senzori în creierul uman. Procedura, care a fost testată până acum doar pe șoareci, ar putea reactiva funcții pierdute ale creierului precum controlarea membrelor, auzul sau vederea. (Profit.ro)

2. Aplicația momentului, FaceApp, este suspectată de accesarea neautorizată librăriei foto din iOS. De asemenea, utilizatorul nu este înștiințat că procesarea se realizează în cloud și pentru asta fotografiile sunt transferate pe serverele dezvoltatorului. (TechCrunch)

3. Divizia Alphabet, Wing, a lansat o aplicație pentru controlarea traficului aerian realizat de drone. Numită OpenSky, această a fost deja autorizată în Australia. (Bloomberg)

4. Amazon ar putea fi următoarea companie americană vizată de autoritățile europene antitrust. Este așteptat ca o investigație oficială să fie anunțată zilele acestea. (Bloomberg)

5. Sâmbătă se vor împlini 50 de ani de la misiunea Apollo 11, cea care a dus pentru prima oară omul pe Lună. Pregătirea misiunii care a costat $25 miliarde a durat 8 ani și a implicat peste 300.000 de tehnicieni. Un rol esențial l-a jucat atunci software-ul. Pentru a ajunge pe lună au fost suficiente 145.000 de linii de cod. Google are peste 2 miliarde de linii de cod. (WSJ)

6. Apple va investi în podcast-uri exclusive, care vor putea fi ascultate doar în cadrul Apple Podcasts. Compania americană va încerca cel mai probabil să-și monetizeze serviciul de podcast-uri așa cum o face cu Apple Music și celelalte servicii pe care le deține. (Profit.ro)

7. Operatorul american Sprint a devenit, din nou, victima hackerilor, care au accesat, printre altele, numele utilizatorilor și datele facturilor. De data aceasta, conturile clienților au fost sparte prin intermediul site-ului Samsung. (ZDNet)

8. Hacker-ul ucrainean Mikhail Rytikov a fost arestat la șase ani după ce a fost pus sub acuzare. Acesta este acuzat că a folosit un provider controlat de serviciile speciale rusești și că a furat peste 160 de milioane de carduri de credit. (Cyberscoop)

9. Facebook lansează un instrument de raportare a reclamelor înșelătoare în Marea Britanie. Compania folosește o echipă antrenată special pentru a investiga cazurile raportate de utilizatori. (The Guardian)

10. Patreon primește o finanțare de $60 de milioane. Din 2013, de când a fost lansat, Patreon a atras în total finanțări de $165 milioane. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Taxiurile zburătoare vor avea voie să opereze în Statele Unite începând cu 2028 – Cronica de Tehnologie
Capitala Indiei vrea să folosească ploaia artificială pentru a reduce poluarea – Cronica de Tehnologie