Elena Lasconi cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în turul 2 – Cronica dimineții
1. Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi la moarte. ”Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că nu se poate asta, ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face”. (News.ro)
2. O masă de Paște, care ar conține carne de miel, ouă, telemea de vacă, roșii, smântână, cozonac, pască și o sticlă de vin roșu, are un preț cu 42% mai mare anul acesta decât anul trecut, conform unei analize. (Economica)
3. România se numără printre țările din Europa Centrală și de Est care au reușit să depășească ”capcana venitului mediu”, atingând statutul de economie cu venituri ridicate, arată raportul Greater Heights: Growing to High Income in Europe and Central Asia al Băncii Mondiale. Din 1990, 10 țări europene care au făcut parte din blocul economiilor comuniste au reușit să intre în clubul țărilor cu venituri ridicate: Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. La acestea 10 se adaugă Grecia, Malta și Portugalia. Potrivit raportului, țara noastră este cea mai recentă care a făcut pasul în acest grup, în 2019, grație faptului că România a beneficiat de o combinație de reforme structurale, integrare europeană, investiții și dezvoltare de capital uman care au reușit să accelereze ritmul de convergență cu țările aflate deja în clubul țărilor cu venituri ridicate. (Cursdeguvernare)
4. România și-a acoperit, joi la orele amiezii, aproape tot consumul intern din producția de energie regenerabilă, parcurile fotovoltaice, cele eoliene și hidrocentralele producând peste 4.500 MW, la un consum doar cu 280 MW mai ridicat. (Profit.ro)
Din Cronica de Turism: Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) vrea să introducă schimbări majore în procesarea pasagerilor pe aeroporturi. Agenția ONU care se ocupă de reglementările de zbor propune ca pasagerul să descarce un journey pass pe telefon la cumpărarea biletului. În plus, pasagerul va putea încărca o versiune digitală a pașaportului pe telefon. În acest fel, ICAO va elimina practic necesitatea de a face check-in și de a primi boarding pass, întrucât pasagerul va trece de porțile de securitate prin scanarea feței, iar biletul va fi deja disponibil pe telefon și se va actualiza automat în cazul modificării orarului de zbor. La rândul lor, companiile aeriene vor afla că pasagerul urmează să se îmbarce în momentul în care acesta își scanează fața în aeroport. (The Guardian)
5. Deputații Iulian Bulai şi Oana Murariu au trimis o sesizare comisarului pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, pe tema limitării libertăţii de exprimare în România, în contextul alegerilor prezidenţiale din luna mai. Cei doi contestă decizia Autorităţii Electorale Permanente (AEP) de a interzice membrilor de partid să-şi exprime alte opţiuni politice decât cele ale partidului. (News.ro)
6. Dacia a fost, în primul trimestru 2025, cea mai vândută marcă de autoturisme din Belgia, pe segmentul de cumpărători privați, și a șasea marcă de pe piața generală, pe toate segmentele de cumpărători. Dacia Sandero a fost cel mai cumpărat model, cu un total de 3.269 de autoturisme înmatriculate, fiind depășit doar de BMW X1 pe ambele segmente de cumpărători, modelul german fiind preferat de companii. De asemenea, Duster a fost cel mai cumpărat SUV de către clienții privați, modelul produs în România fiind totodată în Top 10 al celor mai vândute automobile pe toate segmentele. (Profit.ro)
7. Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina, referitor la resursele minerale ale Ucrainei, ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie (Digi24). Guvernul Ucrainei a anunţat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele cu SUA. Ministrul Economiei, Yulia Svyrydenko, a afirmat că memorandumul de intenţie deschide calea pentru ceea ce ea a numit un acord privind un parteneriat economic. Ea a declarat că o înţelegere finală ar implica, de asemenea, un fond de investiţii pentru reconstrucţia Ucrainei. (News.ro)
8. Președintele Donald Trump și premierul italian Giorgia Meloni și-au exprimat amândoi optimismul în timpul unei întâlniri de joi, de la Casa Albă, cu privire la un eventual acord comercial între Statele Unite și Europa. „Va exista un acord comercial, 100 la sută”, a promis Trump. „Bineînțeles că va exista un acord comercial. Ei își doresc foarte mult să încheie unul, iar noi vom încheia un acord comercial, mă aștept la asta, dar va fi un acord echitabil”, a spus Trump. (G4Media)
Din Cronica Sportivă: Tottenham, Athletic Bilbao, Manchester United și Bodo/Glimt sunt echipele care s-au calificat în semifinalele UEFA Europe League. Norvegienii de la Bodo/Glimt au eliminat formația italiană Lazio.
Betis Sevilla, AC Fiorentina, Chelsea și Djurgarden sunt formațiile care s-au calificat în semifinalele UEFA Conference League.
9. În mai multe țări din lume, o cincime sau mai mulți dintre adulți au părăsit grupul religios în care au fost crescuți, arată o cercetare a Pew Research efectuată în 36 de țări. Creștinismul și budismul au suferit pierderi deosebit de mari din această „schimbare religioasă”, în timp ce un număr tot mai mare de adulți nu au nicio afiliere religioasă. Cea mai mare parte a celor care părăsesc o anume religie trec la categoria „neafiliați religios”, care constă în oameni care spun că sunt atei, agnostici sau „nimic special”. (Hotnews)
10. Președintele USR, Elena Lasconi, a catalogat drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţinerea USR. (News.ro)
Fotografia dimineții este fotografia anului la concursul World Press Photo. Mahmoud Ajjour, care are 9 ani, a fost rănit în timpul unui atac israelian asupra orașului Gaza, în martie 2024. El a fost tratat și a primit ajutor medical în Doha, Qatar. Fotografia a fost realizată de Samar Abu Elouf pentru The New York Times: