Economistul șef al Băncii Centrale Europene: Economia zonei euro nu va intra în recesiune – Cronica serii

Mâine dimineață, Cronică va lansa primul proiect special. La 30 de ani de la Revoluție, vom trece în revistă cele mai importante evenimente din fiecare an. Speram să vă placă și să găsiți utilă inițiativa noastră.

1. În anul 2018, numărul mediu de salariați din totalul firmelor active din domeniul economic (industrie, construcții, comerț și servicii de piață) a crescut cu 1%, față de anul 2017, în condițiile în care numărul total de firme active a avansat cu 4,2%. (News.ro)

2. Noul Arhiepiscop Mitropolit Romano-Catolic de București este Monseniorul Aurel Percă, care îl înlocuiește pe Ioan Robu, aflat în această funcție de 36 de ani. (News.ro)

3. Economia zonei euro nu va intra în recesiune, deși ritmul de creștere este mai redus decât se estima, iar în 2020 sau în 2021 va exista o redresare, a afirmat Philip Lane, economistul șef al Băncii Centrale Europene. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Autoritățile germane au amendat cu €100 milioane producătorii auto BMW, Volkswagen și Daimler pentru formarea unui cartel în vederea achiziției de oțel. (Reuters)

4. La Neptun vor începe anul viitor lucrările la cel mai mare parc acvatic din România și unul dintre cele mai mari din Europa. Proiectul se va întinde pe 37 de hectare și va conține aquapark, un râu, spații comerciale, „vulcani”, zone de agrement și un hotel cu 200 de camere. (Profit.ro)

5. Toți cei 10 candidați democrați participanți la dezbaterea din noaptea trecută au declarat că susțin demiterea președintelui Trump. (NBCNews)

6. Goldman Sachs se așteaptă ca încetinirea economiei globale, începută în primele luni ale anului trecut, să se termine în curând. (Link)

Una din Cronica de Tehnologie:  Oamenii de știință de la NASA au găsit în doi meteoriți căzuți pe Pământ molecule de zahăr – elemente esențiale pentru evoluția vieții pe planeta noastră. Atomii de carbon din molecule sunt diferiți de cei care există pe Pământ, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba de o contaminare accidentală după impact. Descoperirea complică înțelegerea apariției și evoluției vieții pe Pământ. (Futurism)

7. Comisia Juridică din Camera Reprezentaților a aprobat o lege care permite legalizarea consumului de marijuana la nivel federal, pe tot teritoriul Statelor Unite. (CNBC)

8. Medicii americani au reușit să pună un om într-o stare de comă indusă rapid/o încetinire rapidă a funcțiilor vitale, o premieră, printr-un proces inovator care își propune să le ofere mai mult timp chirurgilor pentru salvarea pacienților răniți grav. Procesul presupune răcirea rapidă a creierului, la mai puțin de 10 grade Celsius, prin înlocuirea sângelui pacientului cu o soluție salină rece. De obicei, soluția este pompată direct în aortă, artera principală care transportă sângele de la înimă in restul corpului. (TheGuardian)

9. În această noapte Tesla va prezenta Cybertruck, primul pick-up electric al companiei. (TheVerge)

10. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost pus sub acuzare pentru luare de mită și fraudă. Netanyahu risca până la 10 ani de închisoare. (WSJ)

Fotografia serii vine din Mildura, Australia unde cerul a fost acoperit de o furtună de nisip și de incendiile de vegetație. Petra Johansson/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Economia României a crescut peste așteptări în trimestrul 1 – Cronica serii
Miniştrii de Externe rus şi ucrainean se vor întâlni în Turcia, la sfârşitul săptămânii – Cronica serii