Economist șef Unicredit: Dacă vă mai spune vreun politician anul ăsta că nu cresc la anul impozitele, să știți că minte – Cronica dimineții

1. România și-a propus, ca obiectiv al strategiei energetice, să devină complet independentă de importul de gaze naturale în 2027. În ce privește combustibilii fosili solizi (cărbunele), obiectivul este reducerea la 0% până în 2035 a nivelului importurilor nete, de la 21% la nivelul anului 2022, se arată în varianta finală a strategiei energetice 2025-2035. (Hotnews)

2. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că vrea ca Guvernul să finanțeze bateriile pentru stocarea energiei electrice produsă de prosumatori. (Profit.ro)

3. Din noul Statut al Elevului, publicat deja în Monitorul Oficial, a fost eliminată prevederea ca ținuta vestimentară să nu poată reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul școlii. (Edupedu)

4. Ministrul ungar al culturii și inovării, Hankó Balázs, a declarat, la Cluj-Napoca, că modelul ungar de învățământ superior și formare profesională trebuie să fie implementat în întregul Bazin Carpatic, inclusiv în Transilvania. (Libertatea)

Din Cronica Sportivă: Echipajul feminin de patru vâsle al României, format din Mariana-Laura Dumitru, Manuela-Gabriela Lungu, Emanuela Ioana Ciotău şi Patricia Cireş, a câştigat titlul mondial U23 la Campionatele Mondiale de Canotaj de la St Catharines, Canada. News.ro

5. Președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, a afirmat că „a venit timpul” pentru ca banca centrală a SUA să reducă dobânda de referință, în condițiile în care riscurile la adresa pieței muncii s-au înmulțit, iar inflația este aproape de ținta de 2%. (Profit.ro)

6. Ursula von der Leyen, prima femeie preşedinte al Comisiei Europene, este nevoită să privească cum guvernele îi ignoră cererea de a nominaliza câte un bărbat şi o femeie pentru a putea forma o echipă echilibrată de 26 de comisari. În prezent, ţările au propus 16 bărbați și 5 femei. (News.ro)

7. Candidatul independent la preşedinţia SUA Robert F. Kennedy Jr. a anunţat vineri că îşi suspendă campania şi că îl susţine pe republicanul Donald Trump, punând capăt unei candidaturi prezidenţiale pe care a început-o ca democrat şi a continuat-o ca independent. (News.ro)

8. Înaintarea trupelor ruse spre Pokrovsk a dus la retragerea trupelor ucrainene de pe pozițiile din sud-estul Pokrovskului, iar trupele ruse nu și-au atins obiectivul de încercuire tactică a forțelor ucrainene din zonă, anunță Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). (G4Media)

9. Medicii au început să testeze pe pacienţi primul vaccin din lume împotriva cancerului pulmonar care funcţionează cu tehnica ARN mesager (ARNm). Cancerul pulmonar este cel mai frecvent cancer care cauzează decesul la nivel mondial, fiind responsabil pentru aproximativ 1,8 milioane de decese în fiecare an. Ratele de supravieţuire în cazul celor cu forme avansate ale bolii, atunci când tumoarea s-a răspândit, sunt deosebit de scăzute. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Al doilea sezon al serialului „The Lord of the Rings: The Rings of Power” din universul „Lord of the Rings” creat de scriitorul J.R.R. Tolkien are premiera pe platforma de streaming Amazon Prime Video joi, 29 august. În noul sezon, Sauron revine și se bazează pe propria sa viclenie pentru a-și recăpăta puterile și pentru a crea inelele puterii, care îi vor permite să stăpânească Pământul Mijlociu.

10. Dan Bucșa, economist șef al UniCredit pentru regiunea Europei Centrale și de Est, a vorbit la despre ce ne-ar putea aduce 2025 în materie de taxe și impozite. “Cred că TVA-ul va crește. S-a discutat deja cu instituțiile financiare internaționale și știu asta de la instituțiile financiare internaționale. Dacă vă mai spune vreun politician anul ăsta că nu cresc la anul impozitele, să știți că minte! Oricare ar fi el, de la prim-ministru, până la ultimul angajat al Guvernului, vor crește sigur taxele, probabil începând cu TVA-ul”. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Un cuplu se uită la un grup de lei de mare pe o plajă din Monterey, California. Anadolu/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Rafila: Valul cinci al pandemiei va afecta România după jumătatea lunii ianuarie – Cronica dimineții
Florin Cîţu refuză să demisioneze din funcţia de președinte PNL – Cronica dimineții