Economia României a crescut în primul trimestru – Cronica serii

1. Economia României a înregistrat în primul trimestru o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu anul trecut, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

2. Evoluția economiei a surprins pozitiv analiștii, care se așteptau la o contracție în primul trimestru din acest an comparativ cu trimestrul 4 din 2019. Produsul intern brut a avansat, în schimb, cu 0,3%, evoluție pe care analiștii o pun pe seama cheltuielilor “uriașe” ale statului, care a înregistrat un deficit bugetar record în primul trimestru. Pe de altă parte, efectele economice ale pandemiei sunt așteptate să se vadă cel mai acut în trimestrul 2, deși România va evita cel mai probabil o recesiune tehnică. (Profit.ro)

3. Numărul tranzacțiilor imobiliare s-a prăbușit în luna aprilie cu 33,8%, până la circa 27.000 de contracte, ca urmare a restricțiilor impuse în timpul stării de urgență, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. (Profit.ro)

4. Numărul contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgență a scăzut, joi, cu 356.612 de unități față de numărul înregistrat în ziua anterioară, potrivit cifrelor centralizate de Inspecția Muncii și transmise de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. (Profit.ro)

5. Germania a avut, în primul trimestru, o contracție de 2,2% comparativ cu trimestrul precedent, cel mai abrupt declin de la criza financiară din 2009. În contextul în care evoluția trimestrială a economiei germane în ultimele trei luni din 2019 a fost revizuită în teritoriu negativ, cea mai mare economie europeană a intrat în recesiune tehnică. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Apple a cumpărat NextVR, startup specializat în transmisiuni sportive pentru căști de realitate virtuală, achiziție care ar putea ajuta Apple în dezvoltarea propriilor produse și servicii de VR și AR. Valoarea tranzacție nu a fost anunțată oficial, însă a fost estimată anterior la $100 milioane. (Bloomberg)

6. Președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buștean, cu sau fără coajă, pentru o perioadă de 10 ani în spațiul extracomunitar, începând de anul viitor. Prevederea a fost promovată printr-un proiect inițiat anul trecut de fostul lider PSD Liviu Dragnea. (Profit.ro)

7. Slovenia e prima țară europeană care a anunțat că epidemia generată de noul virus a luat sfârșit, fiind controlată. (CNBC)

8. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat că, în cele două luni în care în România a fost decretată stare de urgenţă, au fost înregistrate 42.173 de apeluri la 112 referitoare la COVID-19. Principalele motive au vizat semnalarea unor simptome asociate noului coronavirus şi informaţii cu privire la restricţiile impuse prin ordonanţele militare. (News.ro)

9. Facebook, împreună că China Mobile și alte companii, va construi un cablu de internet submarin lung de 37.000 kilometri, care va lega Africa și Orientul Mijlociu de Europa. Costul total va fi aproape de $1 miliard. (Bloomberg)

10. Fortnite mobile a înregistrat venituri de $1 miliard în cei doi ani de când a fost lansat. Cheltuielile făcute de jucători luna trecută ($44,3 milioane) au fost la cel mai înalt nivel din ultimul an, în contextul izolării sociale. (SensorTower)

Fotografia serii – Coperta ediției de săptămâna viitoare a celor de la The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – România a avut anul trecut al doilea cel mai mare nivel al deficitului bugetar din Uniunea Europeană
Cronica serii – Firea, Ţuţuianu şi Stănescu ii cer demisia imediată lui Liviu Dragnea de la şefia PSD