După zece luni, România nu mai a avut, în ianuarie, cea mai ridicată inflație din UE – Cronica serii
1. După zece luni în care România a avut cea mai ridicată inflație din UE, în ianuarie primul loc a fost ocupat de Ungaria, cu 5,7%, urmată de România (5,3%) și Croația (5%), arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). (Profit.ro)
2. România a emis anul trecut cel mai mare volum de euro-obligațiuni din regiune, a anunțat Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei. Nanu a mai precizat că România a devenit anul trecut, cu cele 18 miliarde de euro emise în piața euro-obligațiunilor, cel mai mare emitent, nu doar din Europa Centrală și de Est ci dintr-o zonă mai extinsă decât cea central și est-europeană. „Cu cele 252 de miliarde emise anul trecut, asta înseamnă aproape 1.000.000.000 lei pe zi. Este o sumă enormă”. (Hotnews)
3. Preşedintele interimar Ilie Bolojan a chemat miercuri partidele din Parlament la consultări în vederea pregătirii poziţiei ţării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie 2025, care va avea loc la Bruxelles, pe tema războiului din Ucraina. (News.ro)
4. Deficitul bugetar de 0,6% din PIB din ianuarie a fost determinat de plăți pe care Guvernul nu le-a făcut pe finalul anului trecut și pe care le-a amânat pentru începutul acestui an, potrivit premierului Marcel Ciolacu. Procentajul de 0,6% din PIB corespunde unei sume de circa 11,5 miliarde de lei. Ținta pentru întreg anul este pentru un deficit în termeni cash de 7,04% din PIB, 134,6 miliarde lei. Pentru comparație, în ianuarie anul trecut, deficitul bugetar a fost de 0,45% din PIB, 7,9 miliarde lei. (Profit.ro)
5. Activele totale ale fondurilor de pensii private au depăşit pragul de 160 de miliarde de lei în luna februarie 2025, echivalentul a peste 9% din PIB, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Unii experți din domeniul fizicii și-au exprimat reticența cu privire la descoperirile anunțate recent de Microsoft în domeniul cuantic. Aceștia critică faptul că gigantul american nu și-a însoțit afirmațiile cu dovezi. (Scientific American)
6. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că a solicitat Corpului de Control, în urma finalizării verificărilor la Depogaz Ploieşti SRL, să ia toate măsurile care se impun, inclusiv aceea de a sesiza DNA, privind posibile infracţiuni. Anunțul vine după ce Corpul de Control a descoperit nereguli privind modul de gestionare a stocurilor gaze, inclusiv „dezechilibre pe piața internă”, ceea ce făcut ca beneficierii să fie nevoiți „să apeleze la import de gaze la prețuri mai mari, cu consecința împovărării bugetului de stat”. (Digi24)
7. Liderul deputaţilor SOS România, Dumitru Coarnă, a anunţat că marţi va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Nordis, el precizând că au îndeplinit condiţiile prevăzute de Constituţie şi au fost strânse 154 semnături, de la grupurile parlamentare S.O.S. România, AUR şi partidul POT. (News.ro)
8. Acordul dintre Washington și Kiev în virtutea căruia Statele Unite vor primi un acces privilegiat la resursele naturale ale Ucrainei este în curs de finalizare, a anunțat luni vicepremierul ucrainean Olga Stefanișina. (Hotnews)
9. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni, la summitul de la Kiev, la marcarea a trei ani de la invazia Ucrainei de către Rusia, un ajutor în valoare de 3,5 miliarde de euro destinat Kievului. (News.ro)
10. Fostul șef al EximBank, Ionuț Costea, a acceptat să fie extrădat în România. Costea, care este cumnatul lui Mircea Geoană, și-a dat acordul, printr-o declarație făcută în fața instanței din Istanbul. Ionuţ Costea, fostul preşedinte al Eximbank, era urmărit internaţional din 2023 pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită și a fost prins de autorități în Istanbul. (Antena3)