Dorinel Munteanu despre decesul lui Martin Tudor
1. Martin Tudor, fostul portar al Stelei, a decedat ieri la varsta de 43 de ani, in urma unui infarct. Fostul international Dorinel Munteanu a povestit ca „Totul s-a întâmplat acum două ore (n.r. – în jurul orei 10:00). Era acasă, la Reşiţa! Ambulanţa a ajuns foarte repede la el, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic. S-au făcut toate manevrele de resuscitare, dar s-a întâmplat o tragedie. Nu l-au mai putut salva. A murit, săracul… Acum, trupul lui e la spital pentru autopsie. Eu am fost coleg cu el la Steaua între 2004 şi 2005. După, pentru că aveam nevoie de un băiat serios, am decis să-l iau cu mine la CFR Cluj! Era un om minunat, un băiat serios, muncitor. Şi foarte tânăr. Sunt dărâmat de această veste, nu mi-a venit deloc să cred… Este o tragedie. Singura lui problemă era că fuma, dar n-avea cum să i se tragă nenorocirea asta de la aşa ceva. Dumnezeu să-l ierte”.
– Născut la Avrig, Tudor a evoluat la Jiul Petroşani, Olimpia Satu Mare, Steaua Bucureşti, CFR Cluj şi Univeristatea Cluj.
– A adunat 184 de meciuri în prima ligă şi două titluri de campion, ambele cucerite cu Steaua Bucureşti, în 2001 şi 2005.
– După retragerea din activitate, el a îmbrăţişat cariera de antrenor de portari, lucrând la Steaua, Universitatea Craiova, FC Ittihad, Juventus Bucureşti şi Sportul Snagov, dar şi la prima reprezentativă.
2. Antrenorul Galatei, Fatih Terim, a fost externat ieri, deşi a fost testat din nou pozitiv cu virusul Sars-CoV-2. Tehnicianul turc în vârstă de 66 de ani a fost trimis acasă pentru că starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit. „Deşi ultimul test a fost tot pozitiv, Terim îşi poate continua tratamentul acasă”, a anunţat spitalul Spitalul Liv, potrivit agenţiei Anatolia.
3. Aston Villa a anunţat că-l va amenda pe căpitanul Jack Grealish, care nu a respectat măsurilede izolare impuse de Guvernul britanic. „Suntem dezamăgiti că unul dintre jucătorii noştri a ignorat directivele Guvernului de a rămâne acasă în timpul crizei de coronavirus”, a anunţat Aston Villa, care nu a precizat valoarea amenzii. „Căpitanul Jack Grealish a recunoscut că decizia lui de a pleca de acasă a fost greşită şi total inutilă”, a notat clubul. Grealish a fost prezent duminică, la locul unui accident rutier, în cartierul Dickens Heath din Birmingham.
4. Licenţa campionului mondial la box Billy Joe Saunders a fost suspendată de Consiliul de Administraţie al Federaţiei Engleze, după ce a postat un filmuleţ în care îi învăţa pe bărbaţi cum să-şi lovească partenerele de viaţă. În acest video, Saunders foloseşte un sac de box pentru a explica modul în care trebuie să reacţioneze bărbaţii când „femeia e cicălitoare” şi face o demonstraţie de cum „să-i dai un pumn în bărbie”. El apoi şi-a cerut scuze spunând că „niciodată nu ar fi de acord cu violenţa domestică”.
5. Fundaşul echipei Vissel Kobe, Gotoku Sakai, a devenit primul fotbalist din campionatul Japoniei testat pozitiv cu Covid-19. Internaţionalul japonez de 29 de ani a avut febră miercuri, iar testul său pozitiv a fost confirmat luni.
6. Iuliu Mureşan, preşedintele FC Hermannstadt, aflat în autoizolare, a decis ca începând de luni să îşi suspende înţelegerea contractuală.
7. Nicolae Stanciu: „În Cehia sunt aproape de două ori mai multe cazuri decât în România. Dar supermarketurile sunt pline de oameni, pe stradă e plin de maşini, oameni care se plimbă” (interviul aici)
8. Helmut Marko, influentul consilier al patronului echipei austriece de Formula 1 Red Bull, miliardarul Dietrich Mateschitz, a vrut să organizeze o tabără în care să-şi infecteze piloţii cu coronavirus, cu scopul de a-i imuniza. Din fericire, managerii echipei pentru care concurează olandezul Max Verstappen, 22 de ani, şi thailandezul Alexander Albon, 24 de ani, au respins periculoasa idee. (detalii)
9. MSK Zilina, o echipă de tradiție a Slovaciei, înființată în urmă cu 111 ani, e la un pas de colaps. Procesul de lichidare a societății a fost deja demarat, mulți dintre angajații clubului fiind concediați din cauza pandemiei de coronavirus. Oficialii echipei le-au propus jucătorilor micșorări salariale drastice, între 70 și 80% însă aceștia n-au fost de acord, după cum o afirmă însuși căpitanul lui MSK Zilina. „Am auzit luni dimineață. Fiecare jucător a primit acasă câte o scrisoare. Am primit o propunere din partea clubului, de reducere a salariilor, cu care nu am fost de acord. Cred că se putea ajunge la o înțelegere. Nu știam că cei din conducerea clubului vor demara procesul de lichidare a societății”, a declarat Miroslav Kacer, căpitanul formației slovace, potrivit presei locale.
10. Un aparat de respiraţie artificială fără ventilator a fost creat în mai puţin de o săptămână cu sprijinul echipei de Formula 1 Mercedes, informează BBC. La acest proiect au lucrat specialişti de la University College London Hospitals (UCLH) şi ingineri de la echipa germană de Formula 1, cu sediul la Brackley, Marea Britanie. Aparatul Continuous Positive Airway Pressure (CPAP) este deja testat în spitale şi poate furniza oxigen pacienţilor fără a avea nevoie de un ventilator mecanic.