Donald Trump a devenit primul președinte american condamnat pentru o infracțiune – Cronica dimineții

1. Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016. Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. (News.ro)

2. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exporturilor de oleaginoase (semințe, ulei și făină) cu livrări peste granițele blocului comunitar de aproximativ 796.000 de tone. La cereale ne menținem pe poziția a doua, după Franța, cu 9,5 milioane de tone. (Economica)

3. Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, a declarat, joi seară, că preşedintele Joe Biden a cerut aliaţilor să ofere mai mult sprijin pentru apărare aeriană Ucrainei, dar nu ar cere ”niciunei ţări să-şi pună în pericol propria securitate”. Decizia de a oferi sau nu sistemul Patriot Ucrainei trebuie luată de România. (News.ro)

4. Adoptarea inteligenței artificiale generative poate genera un plus de 5% pentru Produsul Intern Brut (PIB) al României, respectiv un adaos anual de 14-16 milioane de euro, în următorii 10 ani, arată un raport prezentat de Google. Totuși, o întârziere de 5 ani în adoptare poate reduce acest impact la numai 1% din PIB. Google avertizează că România este în urmă la adoptarea generative AI, nu doar în UE, cât și în regiune. (Economedia)

5. Primele zile din iunie vin cu temperaturi aproape de pragul caniculei, mai ales în sudul și estul României. În Oltenia, Muntenia, partea continentală a Dobrogei și jumătatea de sud a Moldovei, în weekend, dar și la începutul săptămânii viitoare, se vor înregistra maxime de vară, de 32-33°C. (A3)

Din Cronica Sportivă: Ana Bogdan, locul 64 WTA, a acces în turul al treilea la Roland-Garros, după ce a trecut de rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, locul 22 WTA, cu 6-4, 6-4.Irina Begu, locul 127 WTA, s-a calificat în turul trei al turneului de grand slam de la Roland-Garros, trecând în runda secundă de favorita 27, jucătoarea din Cehia Linda Noskova, numărul 29 mondial, cu 6-4, 6-2.

6. Europol a preluat controlul a peste 100 de servere din 9 țări europene (inclusiv din România) în cea mai mare operațiune împotriva sistemelor care folosesc boți pentru atacuri cibernetice de tip malware. Bitdefender este menționată alături de alte companii internaționale ce au oferit suport acțiunii Europol. (Biziday)

7. Administrația Biden a acordat „în mod discret” Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei, dar numai în apropierea zonei Harkov, folosind arme furnizate de SUA, au declarat joi, 28 mai, un oficial american şi alte două persoane familiarizate cu acest demers. (Libertatea)

8. Activitatea de producție a Chinei a scăzut în mod neașteptat în mai, potrivit unui sondaj oficial. Indicele oficial a ajuns la 49,5, sub așteptări și sub nivelul înregistrat în martie și aprilie. Un nivel de peste 50 marchează o expansiune comparativ cu luna precedentă. (FT)

9. Primarul Democrat al orașului american Boston, Michelle Wu, susține schimbarea felului în care sunt tratate anumite fapte penale, făcând eforturi pentru desființarea registrului bandelor și argumentând că furtul, printre alte infracțiuni, nu ar trebui urmărit penal. (FoxNews)

10. Premierul statului australian Victoria a anunțat că deputatul Tim Richardson va fi Secretarul Parlamentar inaugural pentru Schimbarea Comportamentului Bărbaților – prima poziție de acest fel din țară. Richardson a declarat că se va concentra pe influența pe care o au internetul și rețelele sociale asupra atitudinii bărbaților față de femei și pe construirea unor relații respectuoase. (Digi24)

Fotografia dimineții – Preoții japonezi binecuvântează primul avion F35 ajuns în țară:

Ți-ar mai putea plăcea
Iohannis: Nu cred că va fi necesar şi nu există un plan de a intra într-un procedeu de austeritate – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Elena Udrea și Alina Bica reținute pentru două luni în Costa Rica