Doi astronauţi au efectuat prima ieşire privată în spaţiu – Cronica serii

1. Statistici realizate de Salvaţi Copiii arată că unu din trei copii cu vârste între 8 şi 17 ani are o formă de tulburare emoţională din cauza comparaţilor şi competiţiei induse de folosirea reţelelor de socializare. (News.ro)

2. Prețul motorinei a coborât sub 7 lei/l în toate stațiile deținute în capitală de liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, în urma deciziei companiei de a ieftini joi combustibilii cu 5 bani/l, cea de-a șasea ieftinire din luna septembrie. Benzina a coborât încă de săptămâna trecută sub acest prag, în prezent doar în câteva stații MOL aceasta fiind mai scumpă de 7 lei/l. (Profit.ro)

3. Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, spune că suntem la câteva săptămâni distanță de a bifa și ultima cerință tehnică – rata de respingere – pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA. (Hotnews)

4. România va solicita compensații în următoarea ședință a consiliului de miniștri din UE pentru diferețele mari de preț al energiei pe piețele spot din estul Europei și cele occidentale, înregistrate în pofida unificării și interconectării piețelor, a anunțat ministrul energiei, Sebastian Burduja. România este cea mai scumpă piață europeană a energiei de la începutul trimestrului al treilea și până în prezent. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Facebook a recunoscut că a folosit postările utilizatorilor adulți din Australia pentru a-și antrena modelele lingvistice, fără a da posibilitatea dezactivării. Mai mult, oficialii companiei spun că nu știu dacă va fi oferită această posibilitate pe viitor. (ABC)

5. Aproape 200 de persoane care lucrau fără forme legale au fost găsite de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău pe şantierul Autostrăzii A7. Muncitorii au încercat să fugă pe câmp, în timpul controlului, fiind prinşi de jandarmi. Firma angajatoare a fost amendată cu 200.000 de lei. Firma a fost înființată în 2024 și este subcontractor în proiect. (News.ro)

6. Pentru a doua oară în acest an, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referință, cu un sfert de punct procentual, până la 3,5%. Decizia a fost luată în unanimitate. Inflația anuală în zona euro a scăzut, în august, de la 2,6%, cât a fost în iulie, la 2,2%. (FT)

7. Doi astronauţi au efectuat prima ieşire privată în spaţiu şi au testat costume spaţiale subţiri concepute de SpaceX, într-una dintre cele mai îndrăzneţe încercări de până acum de a depăşi limitele zborurilor spaţiale cu finanţare privată. Expediţia spaţială a avut loc la o altitudine de aproximativ 700 km deasupra Pământului. (News.ro)

8. Președintele chinez Xi Jinping s-ar putea întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski luna viitoare, a declarat joi un delegat ucrainean la Beijing, în timp ce China și-a deschis cel mai mare eveniment anual de diplomație militară. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: Germania a anunțat că va introduce controale la toate frontierele sale terestre începând din 16 septembrie pentru o perioadă de 6 luni. Decizia a fost luată ca măsură pentru securitatea națională și pentru a preveni migrația ilegală, în ciuda faptului că statul face parte din spațiul Schengen. (Schengen News)

9. Timp de aproape 4 ore după atacul de la Hamas din 7 octombrie, Tomer Bar, 55 de ani, comandantul Forțelor Aeriene Israeliene (IAF), nu a luat nicio decizie, în ciuda acoperirii media larg răspândite și a postărilor disperate de pe rețelele sociale de la rudele îngrijorate, arată o anchetă difuzată de canalul public Kan 11. (Libertatea)

10. Valentina Burdescu, directoarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a fost demisă din funcție de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, ca urmare a blocajelor cu care se confruntă firmele după implementarea noului portal ONRC (Hotnews). Proiectul, care a costat 138 milioane lei, a fost implementat de Vodafone Romania. (Link)

Ți-ar mai putea plăcea
România a donat Ucrainei echipamente militare începând cu 27 februarie 2022 – Cronica serii
Guvernul a închis primele două luni din an cu un deficit foarte mare, de 1,67% din PIB, 29 miliarde de lei – Cronica serii