Documentarul „Colectiv” se află pe lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la două categorii ale premiilor Oscar 2021 – Cronica dimineții
1. Ministerul de Interne din Germania a angajat cercetători în martie anul trecut pentru a estima cât mai dur impactul pandemiei astfel încât să poată fi justificate măsurile de izolare impuse. Un grup de avocați a obținut în justiție accesul la documentele care prezintă felul în care Ministerul de Interne le-a cerut cercetătorilor sa dezvolte scenarii în care se estimează că 1 milion de persoane își vor pierde viața din cauza noului coronavirus. (Welt)
2. Senatul SUA a decis că procesul împotriva fostului preşedintele Donald Trump, acuzat de „incitare la insurecţie”, este constituţional. Dezbaterea din Senat a început marţi cu prezentarea unei compilaţii de înregistrări video ce prezentau evenimentele din 6 ianuarie, când în revolta de la Capitoliu au murit cinci persoane. (News.ro)
3. Din cauza mutațiilor, populația va trebui să se vaccineze anual, pentru câțiva ani de acum înainte, pentru a se proteja de Covid-19, a declarat CEO-ul Johnson & Johnson. (CNBC)
Una din Cronica de Business: Industria hotelieră din România a înregistrat în 2020 o scădere a cifrei de afaceri de aproximativ 70% față de anul anterior. (Profit.ro)
4. Medicamentul pe bază de anticorpi dezvoltat de Eli Lilly pentru tratamentul Covid-19 a primit autorizarea pentru folosirea în regim de urgență în Statele Unite. (Reuters)
5. Cea mai mare fabrică de biciclete și biciclete electrice din Europa va fi inaugurată, în septembrie, la Timișoara. Va produce 1,5 milioane de biciclete anual. (Link)
6. Un studiu publicat luni estimează că 359 de miliarde de metri cubi de ape reziduale sunt produși în fiecare an la nivel global, echivalentul a 144 de milioane de bazine olimpice. 52% din aceste ape reziduale sunt tratate, mult mai mult decât procentul rezultat din ultimă analiză realizată, de 20%. (Link)
7. 10% dintre adolescenții britanici cu vârsta până în 17 ani au încercat droguri de tipul cocaină sau ketamină, conform unui studiu. Aproape o treime dintre ei au consumat cannabis, iar jumătate au declarat că au consumat alcool de mai multe ori. (BBC)
8. Documentarul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, se află pe lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la categoriile „cel mai bun lungmetraj documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional” ale premiilor Oscar 2021, a anunţat Academia americană de film. (News.ro)
9. Sorana Cîrstea este în turul trei de la Australian Open, sportiva noastră reușind una dintre cele mai importante victorii din carieră: a trecut de Petra Kvitova, locul 8 WTA și dublă campioană de Grand Slam. „Am făcut meciul perfect”, a spus, printre altele, Sorana la finalul partidei de pe Margaret Court Arena. După un meci electrizant de două ore și trei minute, Sorana s-a impus în trei seturi, scor 6-4, 1-6, 6-1. (Hotnews)
Una din Cronica Sportivă: Astăzi, în turul doi la Australian Open, Simona Halep va deschide sesiunea de seară de pe Margaret Court, de la ora 10, urmând să joace împotriva reprezentantei gazdelor, Alja Tomljanovic. Alte meciuri interesante: Caroline Garcia – Naomi Osaka, Nick Kyrgios – Ugo Humbert, Novak Djokovic – Frances Tiafoe.
10. Un bărbat din Târgu Jiu programat marți pentru a face rapelul cu vaccinul anti-Covid Pfizer a fost vaccinat cu Moderna după ce a intrat în cabinetul greșit. Acum, bărbatul este ținut sub observație deoarece nu au fost făcute studii clinice privind combinarea celor două vaccinuri cu ARN mesager. (Profit.ro)
Fotografia dimineții – “Sunt aici si nu sunt o pisica”, a declarat un avocat în cadrul unei audieri, după ce a folosit un filtru greșit în Zoom. “Pot vedea asta”, a replicat judecătorul. Sursa: