Disney a pierdut $3,5 miliarde din cauza pandemiei – Cronica de Business
1. Organizația Mondială a Comerțului (OMC) se așteaptă la o scădere de 13% a comerțului mondial anul acesta, din cauza șocurilor provocate de pandemia de coronavirus, semnificativ mai puțin decât cel mai pesimist scenariu, ce indica un declin de 32%. (Profit.ro)
2. Activision Blizzard, compania care a creat jocuri precum Diablo și World of Warcraft, a înregistrat venituri totale de $2,08 miliarde în prima jumătate a anului, peste valoarea de $1,7 miliarde așteptată de analiști. Vânzările de jocuri au crescut semnificativ în contextul pandemiei. (Reuters)
3. Pandemia a „costat” compania Disney $3,5 miliarde în venituri pierdute în divizia de parcuri de distracții în al treilea trimestru fiscal. Încasările companiei în acest segment au scăzut cu 85% în perioada respectivă. (CNBC)
4. Vinaria Purcari, deţinută integral de producătorul de vinuri Purcari Wineries, îşi vinde participaţia de 31,4% pe care o are în Glass Container Company către elveţienii de la Vetropack Group. Purcari Wineries a avut în anul 2019 venituri de 199,1 milioane lei, la un profit net de 40,46 milioane lei. (News.ro)
5. Subsidiara din România a companiei britanice de software Endava a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de 647,7 milioane de lei, în creștere cu 29% față de anul anterior. (Profit.ro)