Directoare FMI: Inteligența artificială lovește piața mondială a muncii „ca un tsunami” – Cronica dimineții

1. Coaliția PSD-PNL analizează mai multe scenarii privind taxele de anul viitor, iar unul dintre acestea prevede majorarea cotei generale de TVA de la 19% la 21%, au declarat surse care au cunoștință de discuții. Alte scenarii includ majorarea cotei unice sau introducerea unui nou nivel al impozitului pe venituri. (Libertatea)

2. Nu există nicio țară cu venituri cu adevărat mari care să fi reușit fără cercetare, dezvoltare și inovare, iar România are cea mai slabă colaborare între sectorul privat și sectorul de cercetare, în timp ce sectorul IT s-a dezvoltat până la 8% din PIB, în pofida faptului că statul nu a fost cu adevărat suficient de util, atrage atenția Łukasz Marć, Senior Economist la Banca Mondială. (Economica)

3. Suntem de trei ori peste media europeană la consumul de anestezic pentru cai sau vaci, deoarece ketamina este ieftină și „se deturnează cu ușurință din circuitul legal”, a declarat Cătălin Țone, expert antidrog. Acesta a vorbit și despre faptul că România a început verificarea apelor reziduale, cu multă întârziere față de alte țări. (Digi24)

4. Inteligența artificială lovește piața mondială a muncii „ca un tsunami”, a declarat Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internațional. Este posibil ca inteligența artificială să afecteze 60% dintre locurile de muncă din economiile avansate și 40% dintre locurile de muncă din întreaga lume în următorii doi ani, susține Georgieva. (Reuters)

Știrea Hope.ro: Cercetătorii au făcut o descoperire ce ar putea afecta calculele privind schimbările climatice. Oamenii de știință de la MIT au demonstrat că nu doar căldura contribuie la evaporarea apei, ci și lumina.

5. Rusia a anunțat că forţele sale au intrat în oraşul de frontieră nord-estic Vovchansk, în apropiere de Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina. (News.ro)

6. Secretarul de stat Antony Blinken a sosit marți la Kiev. El se va întâlni cu oficiali ucraineni, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski, conform unei declarații a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller. Blinken „va sublinia angajamentul SUA față de suveranitatea, integritatea teritorială și democrația Ucrainei în fața agresiunii Rusiei”. (Axios)

7. Guvernul maghiar nu doreşte să participe în niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca în următoarele săptămâni să aibă loc o mare luptă cu privire la propunerea NATO, a avertizat luni ministrul de externe de la Budapesta, Péter Szijjártó. (News.ro)

8. Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Europa League de miercuri, 22 mai, dintre Atalanta (Italia) și Bayer Leverkusen (Germania).

9. Pacienții care iau medicamentul pentru obezitate Wegovy, de la Novo Nordisks, și-au menținut o pierdere în greutate de 10% în medie după patru ani de tratament, a anunțat compania. (Reuters)

10. Guvernatorul statului american Mississippi a semnat o lege, care intră în vigoare imediat, ce limitează accesul persoanelor transgender în școlile publice. Noua lege prevede că oamenii trebuie să folosească toaletele din școlile publice, vestiarele și căminele care corespund identității lor de gen, așa cum este „determinată exclusiv de naștere”. (NBCNews)

Fotografia dimineții – Un vizitator aduce un omagiu, la Ierusalim, victimelor terorismului, de Ziua Memorialului. Ecranul digital afișează portretele a peste 1.500 de persoane ucise în masacrul Hamas din sudul Israelului din 7 octombrie. Nir Alon/Zuma/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Huawei anchetată pentru furt de tehnologie în Statele Unite
Cronica dimineții – Trump va declara starea de urgență națională pentru a-și finanța zidul