Diaspora a început să voteze pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale – Cronica dimineții
1. Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a început, în această noapte, la ora 1.00, în Noua Zeelandă şi Australia şi se va încheia luni, la ora 7.00. (News.ro)
2. Fostul președinte Barack Obama a declarat, la un eveniment în Silicon Valley, că cele mai multe probleme din societatea de azi sunt generate de globalizare și automatizare. “Trebuie să ne oprim din a crede că mai mult și mai mare este mai bine. Alergăm după lucrurile greșite”, a spus Obama. (Axios)
3. Europa ar trebui să devină mai interesată de securitatea Georgiei şi a Ucrainei, ţări riverane Mării Negre, susţine generalul (r) american Ben Hodges, care între 2014 şi 2017 a fost comandant al Forţelor terestre americane în Europa. El a subliniat că viitorul summit NATO de la Londra ar trebui să acorde mai mult atenţie problemei legate de securitatea în regiunea Mării Negre, deoarece Alianţa Nord-Atlantică nu dispune de o prezenţă avansată sporită adaptată acestei zone. (Hotnews)
4. Exxon a scos la vânzare participația de 50% pe care o deține în Neptun Deep/Marea Neagră, fiind avansată o estimare de $250 de milioane de dolari a acesteia. (Profit.ro)
5. Vicepreședintele Huawei Catherine Chen își exprimă speranța că România nu se va alinia la poziția SUA în privința interzicerii participării gigantului asiatic la construcția rețelelor 5G, ci va avea abordări bazate pe fapte, teste și evaluări de risc, așa cum propun țări ca Marea Britanie, Franța, Germania, dar și Comisia Europeană. În același timp, vicepreședintele Huawei admite că „dacă Guvernul României vrea să se alinieze la poziția SUA, compania nu prea are ce face.” (Hotnews)
6. WeWork concediază 2400 de angajați pentru a-și reducere costurile și implicit pierderile. Compania avea 12.500 de angajați la finalul lui iunie și a avut pierderi, doar pe trimestrul trei, de $1,25 miliarde.(CNBC)
7. Doar 2% din populația Vietnamului și 3% din cea a Kenyei nu au acces la un telefon mobil. Procentul e mai ridicat pentru Filipine, 20%, India, 17% sau Mexic, 14%. 49% dintre locuitorii Indiei care nu au telefon mobil au declarat că nu știu să citească suficient de bine pentru a folosi unul. (Link)
8. Locuitorii din Sydney se vor confrunta cu cele mai dure restricții la utilizarea apei din ultimul deceniu, în condițiile în care coasta de est a Australiei înregistrează cea mai gravă secetă din istorie. (Profit.ro)
9. Airbus a lansat o aplicație care le permite utilizatorilor să-și facă selfie-uri de la 36.000 de km deasupra Pamântului, din spațiu. Aplicația se bazează pe rețeaua de sateliți Airbus care realizează o captură a zonei unde se află utilizatorul. (TheGuardian)
10. Aproximativ 10% dintre adulții din Seychelles sunt dependenți de heroină. Este cel mai ridicat procent înregistrat la nivel global. (BBC)
Fotografia dimineții – Primii români care au votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale, în Noua Zeelanda, Ioan Macaveiu (Brașov) și Madalina Ghibusi (Râmnicu Vâlcea). Foto: Bogdan Secară: