Diana Șoșoacă nu poate candida la alegerile prezidențiale, a decis Curtea Constituțională – Cronica dimineții
1. România a înregistrat, în trimestrul al doilea din acest an, cel mai ridicat deficit de cont curent din Uniunea Europeană, de 7,7 miliarde euro. În total, 11 țări UE au înregistrat deficite, Franța (minus 6,1 miliarde de euro) și Grecia (minus 4,5 miliarde de euro), situându-se după România. (Profit.ro)
2. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că între autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Viena există „o comunicare directă” pe tema aderării României la spaţiul Shengen, şi cu graniţele terestre, în acest an. „Eu cred că în perioada următoare vom veni cu veşti bune pentru România”. (News.ro)
3. Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, contestaţia depusă privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale și au respins contestaţiile depuse la candidaturile lui Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, Ludovic Orban, Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor. Șoșoacă nu mai are nicio cale de apel, decizia fiind definitivă. (News.ro)
4. Alţi şase candidaţi, inclusiv fostul director interimar al SIE Silviu Predoiu, s-au înscris în cursă pentru Cotroceni sâmbătă, ultima zi de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central (BEC), care are termen 48 de ore pentru a se pronunţa cu privire la înregistrarea sau respingerea acestora. Au fost depuse în total 19 candidaturi, până acum fiind validate de BEC doar 7, din care una, cea a Dianei Şoşoacă este respinsă, după ce Curtea Constituţională a acceptat o contestaţie împotriva acesteia. De asemenea, candidatura lui Miron Cozma a fost respinsă de BEC. Sâmbătă, pe lângă candidaturile lui Marcel Ciolacu şi a lui Ludovic Orban, au mai fost înregistrate următoarele propuneri de candidaturi: Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale, Oana Creţu – Partidul Social Democrat Unit (PSDU), Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie (PNR), Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Alternativă pentru Demnitate Naţională (ADN), Ciprian-Romeo Mega, Răzvan-Nicolae Constantinescu – Partidul Patrioţii Poporului Român (PPR). (News.ro)
Din Cronica Spațială: Astronomii au descoperit o planetă situată la 4.000 de ani-lumină distanță care oferă o perspectivă despre cum ar putea arăta Pământul peste 8 miliarde de ani. Planeta a primit numele KMT-2020-BLG-0414, este telurică și orbitează o pitică albă. Similitudinile cu Pământul sunt date de faptul că peste 5 miliarde de ani Soarele se va transforma într-o gigantă roșie care va înghiți Mercur, Venus și, eventual, Pământul și Marte înainte de a deveni ulterior o pitică albă. (Live Science)
5. Primarul general Nicuşor Dan şi-ar dori încă un mandat – al treilea – în fruntea Capitalei, însă nu exclude posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2029. ”Las lucrurile deschise”, a spus Nicuşor Dan. (News.ro)
6. Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, intenţiile de vot în favoarea Kamalei Harris şi a lui Donald Trump nu par să se fi schimbat semnificativ. După o singură dezbatere între cei doi candidaţi şi în condiţiile în care nu mai este programată nicio altă confruntare televizată între vicepreşedinta democrată şi fostul preşedinte republican, Kamala Harris continuă să fie creditată cu un uşor avans în sondajele de opinie naţionale. (Hotnews)
7. Rusia a distrus aproximativ 80% din infrastructura critică din orașul Pokrovsk, un important centru logistic din estul Ucrainei, în timp ce trupele Moscovei au avansat. Serhiy Dobriak, șeful administrației militare din Pokrovsk, a declarat că forțele ruse se aflau la aproximativ 7 km de oraș, situat la o intersecție de drumuri și cale ferată, ceea ce îl face crucial pentru logistică militară și civilă în estul Ucrainei. (Libertatea)
8. Președintele francez Emmanuel Macron a cerut sâmbătă încetarea furnizării de arme către Israel în vederea folosirii în Gaza, înfuriindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu două zile înainte de împlinirea unui an de la atacurile din 7 octombrie. “Cred că prioritatea astăzi este să ne întoarcem la o soluţie politică şi să încetăm furnizarea de arme pentru a fi folosite în Gaza”, a declarat preşedintele francez la postul de radio France Inter. (News.ro)
9. Un studiu clinic la scară largă asupra noilor terapii personalizate pentru cancer, care le-ar putea oferi doctorilor date, în timp real, despre cât de bine funcționează tratamentele, a fost lansat în Marea Britanie. Studiul, care va dura patru ani, își propune să examineze eficacitatea noilor tratamente de imunoterapie și să exploreze noi modalități de a detecta cancerul. (TheGuardian)
Din Cronica Sportivă: SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus pe teren propriu, cu formaţia slovacă Dunajska Streda, 28-26, în prima manşă din turul 2 preliminar al European League la handbal feminin.
10. Washington Post a publicat noi detalii despre modul în care pagerele controlate de Mossad au ajuns la Hezbollah. Grupul libanez a fost atras de faptul că pagerele erau rezistente la apă, aveau o baterie care funcționa mai multe luni fără a fi nevoie de reîncărcare și există opțiunea de a trimite mesaje criptate. Însă pentru ca mesajul criptat să fie citit, utilizatorul trebuia să apese simultan două butoane. Așa s-a asigurat Mossad-ul că majoritatea membrilor Hezbollah aveau pagerele în mână când au explodat. Pagerele conțineau o cantitate atât de mică de exploziv PETN încât, chiar dacă Hezbollah le-ar fi desfăcut, nu ar fi putut detecta prezența acestuia. (WashingtonPost)
Fotografia dimineții prezintă colierul Cartier, în valoare de 500.000 euro, pentru care fostul ministru Adriean Videanu a fost oprit de vameșii germani: