Demisii și remanieri în Guvern – Cronica serii

1. Pensiile speciale lunare vor fi limitate la 10.000 de lei, iar suma care depășește acest plafon va fi impozitată cu o taxă de solidaritate, a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. (News.ro)

2. China a înregistrat o creștere economică de 6,2% în trimestrul al doilea, cel mai scăzut ritm din ultimii 27 de ani. (Profit.ro)

3. Carmen Dan a anunţat că demisionează de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Ea a precizat că intenţia premierului de o schimba din funcţie nu are la bază raţiuni legate de lipsa de performanţă. (News.ro)

4. Vicepreşedintele ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a anunţat că formaţiunea a decis retragerea susţinerii lui Teodor Meleşcanu pentru ministrul de Externe şi o propune pe Ramona Mănescu pentru a prelua acest portofoliu. (News.ro)

5. Laura Codruța Kovesi a vorbit într-un interviu la BBC despre candidatura sa la șefia viitorului Parchet European, fostul procuror-șef anticorupție afirmând că aceasta este importantă nu doar pentru ea personal, ci și pentru colegii săi și întreg sistemul judiciar din România. (Hotnews)

6. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că a colectat în luna iunie venituri bugetare în sumă de 23,1 miliarde de lei şi s-a îndeplinit programul de colectare stabilit prin legile bugetare anuale. (News.ro)

7. Magistrații au decis că în contractele de muncă nu pot fi introduse daune fixe pentru nerespectarea de către angajați a clauzelor contractuale. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. (Digi24)

8. Guvernul intenționează să taie din gratuitatea generală acordată studenților pentru călătorii cu trenul. Executivul vrea să impună o limită a numărului de călătorii anuale, să plafoneze vârsta beneficarilor la maximum 26 de ani și să acorde facilitatea doar pentru anumiți studenți, de exemplu pentru cei care nu au restanțe. (Profit.ro)

9. 5.139,5 lei (1.100 de euro) costă cea mai ieftină casă scoasă la vânzare în România. Aceasta se află în Vaslui, are 8.000 mp de teren, 1.500 mp de viță de vie și necesită investiții majore pentru a putea fi locuibilă. (Economica)

10. NASA încearcă să țină operațional vehiculul interstelar Voyager, la 42 de ani după ce a fost lansat. Centrul de control a oprit mai multe echipamente ed la bord, inclusiv cele de încălzire, pentru a-i oferi suficientă energie lui Voyager. (Engadget)

Fotografia serii – Protest împotriva încălzirii globale la Londra. Peter Nicholls/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Ciolacu: Anul viitor vor fi finalizați aproape 250 de kilometri de autostradă și drum expres – Cronica serii
De la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 Kwh vor beneficia de o nouă schemă de protecţie – Cronica serii