Deficitul bugetar la opt luni e în scădere comparativ cu anul trecut – Cronica dimineții

Cronica dimineții vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 32,98 miliarde lei, în scădere faţă de deficitul de 39,36 miliarde lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021, scăzând de la 3,33% din PIB la 2,40% din PIB, a informat Ministerul Finanţelor. (News.ro)

2. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre prezidenţiabilul PNL, că în momentul de faţă Nicolae Ciucă este omul pe care partidul se bazează şi este principala opţiune a PNL. Stroe a spus despre liderul PNL că este un lider pe termen lung şi este convins că va duce PNL la peste 30 de procente şi va conduce PNL mult timp de acum înainte. (News.ro)

3. Aproape 500.000 de români vor avea ratele mai mari începând cu luna octombrie. Este vorba despre cei care au credite ipotecare, cu dobândă variabilă corelată la IRCC. Acest indice va crește de la 1 octombrie la peste 4%, de la 2,65% cât este în prezent. De la 1 octombrie, ratele vor crește cam cu 17%, iar de la 1 ianuarie, creșterea va fi și mai mare, cu 37% mai mare față de nivelul de acum. Cei care se confruntă cu probleme în plata ratelor pot solicita de la propria bancă sau de la o altă instituție financiară trecerea la un împrumut cu dobândă fixă. (RFI)

4. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că autorităţile ”nu au certitudinea că gigantul energetic rus Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz”. Ea a mai precizat că Republica Moldova ”are rezerve de gaze naturale doar pentru luna octombrie”, iar instituţiile statului vor decide ce măsuri vor lua în viitor. (News.ro)

Promo: Antreprenorul Răzvan Pascu și dezvoltatorul imobiliar SOBHA organizează o serie de evenimente despre investițiile imobiliare în Dubai. Aceștia vor ajunge la Iași (pe 28 Septembrie), Suceava (pe 29 Septembrie), Bacău (30 Septembrie), Brăila (1 Octombrie), Galați (2 Octombrie), precum și la Chișinău pe 8-9 Octombrie. Evenimentul va fi nu doar unul informativ despre cartierul premium SOBHA Hartland, situat la doar 7 minute de Burj Khalifa, ci și cu vânzare. Vor exista oferte speciale și stoc suplimentar de unități. Rezervarea se va putea face achitând doar 2% din valoarea imobilului, iar toți cei care achiziționează în ziua respectivă vor primi cadou și o excursie luxury în Dubai. Persoanele interesate se pot înscrie completând acest formular sau prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0733338224.

5. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris situația militară din regiunea Donețk ca fiind dificilă și a spus că este „obiectivul numărul 1” al țării sale, pentru că este și obiectivul numărul 1 al Rușiei. (Digi24)

6. Un grup de țări UE vrea să ceară Comisiei Europene o limitare a prețului la gazele naturale, indiferent de proveniența lor. O încercare de limitare a prețului doar pentru gazele naturale din Rusia a eșuat în urmă cu câteva zile. Germania, Olanda și Danemarca se opun unei astfel de măsuri, susținând că ar pune în pericol asigurarea necesarului de gaze pentru această iarnă. (Reuters)

7. Presa germană scrie că la câteva ore după ce Danemarca a anunțat scurgeri de gaze la gazoductul Nord Stream 2 au apărut probleme și la Nord Stream 1, sugerând un posibil sabotaj la adresa celor două conducte. (Link)

8. Nava spațială DART a NASA s-a ciocnit cu asteroidul Dimorphos, aflat la 6,8 milioane de kilometri de Pământ, în cadrul primului „test de apărare planetară” al agenției spațiale. Este prima încercare a omenirii de a deplasa un alt corp ceresc, scopul fiind acela de a vedea dacă un asteroid de mari dimensiuni care se îndreaptă spre Pământ ar putea fi deviat. Nava spațială a fost de aproximativ 100 de ori mai mică decât Dimorphos, așa că nu a distrus asteroidul, însă NASA speră că ciocnirea a schimbat viteza și traiectoria asteroidului în spațiu. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep se menţine pe locul 9, cu 3025 puncte în clasamentul WTA dat publicităţii luni.  Următoarea româncă din clasament este Irina Begu, care se menţine pe 33, cu 1424 puncte. Şi Sorana Cîrstea se menţine pe locul 39, cu 1300 puncte. Ana Bogdan a urcat un loc şi este pe 53, cu 982 puncte.

9. Consumul a două, trei cești de cafea pe zi este asociat cu o speranță de viață ridicată, conform unui amplu studiu realizat pe persoane cu vârsta între 40 și 69 de ani. Studiul sugerează că riscul de deces din boli cardiovasculare scade la consumatorii de cafea și recomandă consumul regulat pentru un stil de viață sănătos. (Bloomberg)

10. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a respins criticile legate de victoria partidului de dreapta Fraţii Italiei, condus de Giorgia Meloni, la alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Italia. „Ce sentiment puternic de superioritate, aroganţă şi dispreţ pentru regulile democratice trebuie să aibă cineva ca să vorbească despre rezultatul alegerilor unei altei ţări”, a scris Duda, referindu-se la cei care spun că „a câştigat o persoană greşită” sau că italienii „au făcut alegerea greşită”. (G4Media)

Fotografia dimineții vine de la Paris, de protestele din fața ambasadei Iranului:

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul va introduce un mecanism de compensare a prețului la carburanți – Cronica dimineții
Israelul a declarat oficial stare de război – Cronica dimineții