Deficitul bugetar a crescut și în luna mai – Cronica dimineții

1. Guvernul a ajuns cu deficitul bugetar la 3,43% din PIB pentru primele cinci luni, în urcare ușoară de la 3,24% pentru primele patru luni, potrivit datelor preliminare privind execuția bugetară. Luna mai nu a fost una cu excedent, cum spera Guvernul. (Profit.ro)

2. Opt din zece cei mai mari angajatori din sectorul local au înre­gistrat scăderi ale numărului de angajaţi în 2023 compa­rativ cu 2022, arată datele publice extrase de Liviu Sav, co­fon­da­tor al platformei Bridge-to-Information, o plat­formă de analiză a datelor. În total, cei mai mari zece angajatori din sectorul local de IT au avut circa 25.700 de angajaţi în 2023, cu aproape 2.000 mai puţini faţă de anul precedent. Cu un an în urmă, cele 10 companii creaseră, cumulat, peste 2.600 de noi locuri de muncă, pe un trend evident de creştere a pieţei, care a dus şi salariile din IT la niveluri record în 2022. (ZF)

3. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a declarat, la Paşcani, că până la sfârşitul anului viitor se va circula pe autostrada A7 a Moldovei de la Paşcani până la Bucureşti. (Economica)

4. Premierul ungar Viktor Orban a făcut, luni după-amiază, o vizită la Salonta, judeţul Bihor, unde a discutat despre alegerile din 9 iunie cu lideri locali şi naţionali. În discursul său, el a reiterat că Guvernul ungar susţine candidatura preşedintelui Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO şi aderarea completă la Schengen a României. (News.ro)

Știrea Hope.ro: Cu ajutorul imaginilor captate din satelit și ak AI-ului, cercetătorii au descoperit că Pământul are „un stoc” mai mare cu aproape 25% de corali decât se credea anterior.

5. În ciuda menținerii unei dobânzi ridicate la creditele acordate pentru locuințe care s-a situat în jur de 8% încă din vara anului trecut, volumul creditării a crescut în ultimul an. Stocul creditelor imobliare a urcat în aprilie la 106,2 mld lei, egalând vârful din decembrie 2022, după ce în iulie 2023, se consemnase o scădere la 104,6 mld lei. (Cursdeguvernare)

6. Până la finalul lunii mai, au fost raportate venituri de aproape 174 milioane de lei pentru alegerile locale și 79 de milioane de lei pentru alegerile europarlamentare din partea candidaților, partidelor politice, alianțelor și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, potrivit unei analize publicată de Expert Forum. (G4Media)

7. Noul şef interimar al diplomaţiei iraniene, Ali Bagheri, a confirmat, la Beirut, că ţara sa poartă negocieri discrete cu Statele Unite în Sultanatul Oman. Statele Unite şi Iranul nu mai au relaţii diplomatice de la revoluţia islamică din 1979. (Digi24)

8. Președintele american Joe Biden nu va participa la „Summitul pentru Pace” în Ucraina, care va fi găzduit de Elveţia la jumătatea acestei luni. Casa Albă a anunțat că la acest summit va participa vicepreședintele Kamala Harris. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Real Madrid a anunţat oficial transferul starului francez Kylian Mbappe.

9. Primul vaccin din lume, personalizat cu ARNm, împotriva cancerului de piele reduce la jumătate riscul ca pacienții să moară sau ca boala să revină, potrivit rezultatelor studiilor pe care medicii le-au descris ca fiind „impresionante”. (TheGuardian)

10. Toyota este în centrul unui scandal deschis de autoritățile japoneze, din cauza depistării unor nereguli majore la omologarea unor vehicule. Akio Toyoda, președintele Toyota și fost CEO al companiei, a confirmat faptul că s-au declarat valori incorecte ale unor parametri ai unor mașini, mai ales la cele de la testele de siguranță, pentru certificare. Autoritățile japoneze au anunțat că și Mazda, Honda, Suzuki și Yamaha au încălcat legislația în cazuri similare. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – Pictorul olandez Cedric Visser pictează în timp ce fermierii au blocat autostrada AP-7, în apropierea graniței dintre Spania și Franța. Albert Gea/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Macron: Europa trebuie să-și reducă dependența de SUA și dolarul american – Cronica dimineții
Ministrul Transporturilor: Drumul până la munte pe Valea Prahovei va dura 17 ore până va fi gata autostrada – Cronica dimineții