De la 1 ianuarie 2020, cartelele prepaid se vor vinde doar cu buletinul – Cronica serii
1. De la 1 ianuarie 2020, furnizorii de servicii de telefonie mobilă pre-plătite sunt obligaţi să colecteze datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii, iar de la 1 septembrie 2020 nu se va mai putea vinde o cartelă SIM fără să fie prezentate actele de identificare ale utilizatorilor. (News.ro)
2. Personalul medical care lasă pacienții ce se prezintă la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor să aștepte pe hol peste intervalul de timp prevăzut de lege va fi amendat cu sume între 1.000 și 3.000 de lei, iar spitalele vor primi amenzi cuprinse între 20.000 și 30.000 de lei. (Hotnews)
3. Săptămâna trecuta, timp de două zile, Angola s-a confruntat cu de trei ori mai multe incendii decât cele din Brazilia. (BBC)
4. Astăzi s-a înregistrat un record pe piața de electricitate din România: un MWh a sărit de 123 euro, cel mai mare preț din Europa și nivel istoric pentru perioada de vară. (Profit.ro)
5. Miniştrii ALDE Graţiela Gavrilescu, Viorel Ilie şi Anton Anton şi-au depus astăzi demisiile la Secretariatul General al Guvernului. (News.ro)
6. Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat în iulie 2019 la 4,985 miliarde de lei, în creștere cu 3,05% față de suma raportată în iunie 2019. Au scăzut însă restanțele la creditele în valută, cu 5,64%, la 2,432 miliarde de lei (echivalent). (Profit.ro)
7. Acționarii Naspers au aprobat planul grupului privind listarea activelor din social media și e-comerț, inclusiv a participației deținute la eMAG, pe bursa de la Amsterdam. (Profit.ro)
8. CIA nu spionează în Emiratele Arabe Unite. Doar patru țări mai beneficiază de un tratament similar: Canada, Noua Zeelandă, Australia și Marea Britanie. (Reuters)
9. Falimentul companiei aeriene low cost WOW Air ar putea declanșa o recesiune în Islanda. (NYTimes)
10. 400 de fermieri din Mozambique plantează arbori de cafea într-un efort colectiv de a genera venituri și a contribui la creșterea calității mediului înconjurator. (AP)
Fotografia serii – Harta incendiilor din America de Sud: