De la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 Kwh vor beneficia de o nouă schemă de protecţie – Cronica serii

1. Coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a ne infecta la cinci minute de când este în aer, sugerează primele simulări despre modul în care virusul supraviețuiește în aerul expirat. Descoperirile subliniază din nou importanța transmiterii Covid pe distanță scurtă, distanțarea fizică și purtarea măștii fiind probabil cele mai eficiente mijloace de prevenire a infecției. Ventilația probabil are un impact mai redus. (TheGuardian)

2. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că proporţia de cazuri spitalizate din numărul total de cazuri confirmate este de 3-4%, precizând că specialiştii estimează că România va avea un milion de cazuri noi diagnosticate în valul 5. (News.ro)

3. Rata de infectare este în creștere la nivel național, ajungând marți la 1,93, potrivit datelor oficiale. Cea mai mare incidență este în județul Cluj – 4,04, urmat de București – 2,97. Cea mai mică incidență este în Gorj – 0,38. (Hotnews)

4. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, de la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 Kwh vor beneficia de o nouă schemă de protecţie, care va include TVA redus la 5 la sută, precum şi compensarea certificatului verde si a bonusului de cogenerare pentru consum. (News.ro)

5. Peste jumătate din populația Europei ar urma să fie infectată cu varianta Omicron a coronavirusului în următoarele șase-opt săptămâni, a declarat marți cel mai înalt oficial european al Organizației Mondiale a Sănătății. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie:  App Store a generat venituri de peste $260 de miliarde pentru dezvoltatori, de când există. Această sumă a crescut, în ultimul an, cu $60 de miliarde. Există peste 745 de milioane de subscripții intermediate de magazinul de aplicații deținut de Apple. (Profit.ro)

6. Veniturile totale medii lunare ale populaţiei, în trimestrul III 2021, în termeni nominali, au fost de 5.704 lei pe gospodărie şi 2.256 lei pe persoană, arătă datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. O treime din cheltuielile de consum o reprezintă costurile pentru alimente şi băuturi nealcoolice. (News.ro)

7. În trimestrul al treilea al anului trecut, Uniunea Europeană a înregistrat, pe ansamblu, un excedent de cont curent de 72,1 miliarde euro, însă în rândul țărilor membre, cele mai mari deficite de cont curent au fost înregistrate în România (minus 4,9 miliarde de euro) și Polonia (minus 3,5 miliarde de euro), arată datele publicate de Eurostat. (Profit.ro)

8. Datele preliminare din două studii clinice din Africa de Sud sugerează că varianta Omicron are o rată mult mai mare de „transmitere asimptomatică” decât variantele anterioare, ceea ce ar putea explica răspândirea atât de rapidă pe tot globul. (Reuters)

9. Forţele colective de menţinere a păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) se vor retrage din Kazahstan după stabilizarea completă a situaţiei din această ţară din Asia Centrală, a declarat marţi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. (Hotnews)

10. Doar unul din 10 membri ai Forumului Economic Mondial care au răspuns la un sondaj se așteaptă ca redresarea globală să se accelereze în următorii trei ani. Aproape 1.000 de lideri din business, politică și mediul academic au răspuns la sondaj și doar unul din șase respondenți este optimist cu privire la perspectivele lumii. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Kamala Harris, de la București: Un atac împotriva unei ţări NATO este un atac împotriva tututor – Cronica serii
Cronica serii – Sindicaliștii anunță grevă generală la metrou începând de miercuri dimineață