Datoria publică a depășit pragul istoric de 500 de miliarde de lei – Cronica dimineții

1. Datoria publică a depășit, în luna ianuarie, pragul istoric de 500 de miliarde de lei, echivalentul a 47,8% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Datoria statului a explodat anul trecut, în contextul în care deficitul bugetar a înregistrat un record, de 102 miliarde lei. La finele lunii decembrie, datoria se afla la 498,35 miliarde lei, iar la finele lunii ianuarie a acestui an a ajuns la 503,6 miliarde lei. (Profit.ro)

2. Bursa de la Bucureşti a ajuns marți la maximul istoric, în contextul în care indicele principal BET a spart pragul de 10.813 puncte, precedentul record neatins din 24 iulie 2007 încoace, şi a închis la nivelul de 10.844,45 puncte. (Profit.ro)

3. Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis aseară că sunt peste 1.5 milioane de persoane vaccinate, iar ”campania de vaccinare merge bine”. Sursa citată a precizat că s-au folosit deja 2.2 milioane de doze administrate din cele 3.2 milioane de doze recepţionate. 59.984 persoane au fost vaccinate de la ultima raportare, peste 7.000 dintre acestea cu serul Astra Zeneca. De la debutul campaniei de vaccinare, au fost imunizate 1.531.482 persoane, dintre care 738.642 persoane au primit ambele doze de vaccin. (News.ro)

Una din Cronica de Business: Compania finlandeză Nokia va desființa până la 10.000 de locuri de muncă la nivel global, ca parte a unui plan de restructurare, pentru a reduce costurile operaționale și a aloca mai mulți bani activității de cercetare. Planul va fi implementat în următorii doi ani. Nokia are circa 100.000 de angajați în 130 de orașe. (Profit.ro)

4. Guvernul Cîțu a șters de pe site-ul oficial al instituției o secțiune unde trebuia să publice numele, funcția și CV-urile consilierilor din cabinetele premierului Florin Cîțu și al vicepremierilor Dan Barna și Kelemen Hunor. Secțiunea a fost ștearsă în ultimele două săptămâni, după ce PressOne a solicitat Guvernului să transmită componența cabinetelor și copii electronice după CV-urile membrilor echipei. În răspunsul transmis marți, 16 martie, Guvernul susține că CV-urile consilierilor din cele trei cabinete – adică ale premierului și vicepremierilor – nu sunt date de interes public. (Pressone)

5. Fostul președinte american Donald Trump și-a îndemnat suporterii Republicani să se vaccineze împotriva Covid-19. Trump a spus că vaccinurile sunt sigure și funcționează. (BBC)

6. Un tribunal din Japonia a decis, în această dimineață, că este neconstituțională interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex. Decizia constituie un precedent în singura țară din G7 care nu permite astfel de căsătorii. Constituția Japoniei precizează că instituția căsătoriei se bazează pe acordul ambelor sexe. (Reuters)

7. Fumatul țigărilor clasice ar putea dispărea în următorii 30 de ani în SUA, parte din țările Europei, Australia și America Latină, dacă se mențin trendurile actuale. Concluzia apare într-o analiză realizată de Citigroup care relevă faptul că producătorii de tutun știu acest lucru și caută să dezvolte alternative la țigările clasice. (Bloomberg)

Una din Cronica Sportiva: Zlatan Ibrahimovici și-a anunțat revenirea la naționala Suediei, după cinci ani de pauză. Atacantul în vârstă de 39 de ani nu a mai evoluat pentru Suedia de la Euro 2016. El a fost chemat la lot pentru meciurile cu Georgia, Kosovo și Estonia, de la finalul acestei luni. (Eurosport)

8. Cei 70.000 de șoferi Uber din Marea Britanie vor fi recalificați ca angajați după decizia Curții Supreme care a stabilit că aceștia nu sunt contractori independenți, o premieră la nivel global. Acest lucru înseamnă că vor avea dreptul la salariu minim, concedii plătite și pensie. (CNN)

9. Hackerul de 18 ani, care a spart anul trecut conturile Twitter a mai multor celebrități, a acceptat o sentință de 3 ani de închisoare. Tânărul, care risca o pedeaptă maximă de 30 de ani, a postat pe conturile lui Joe Biden, Bill Gates sau Kim Kardashian, mesaje în care promitea dublarea sumei trimisă în Bitcoin, strângând astfel aproximativ $100.000. (TheGuardian)

10. Vice a realizat un top al celor mai “mișto” sate și orașe din România unde se poate merge pentru vaccinarea împotriva Covid-19. (Link)

Fotografia dimineții – Coperta revistei Time, ediția de săptămâna viitoare:

Ți-ar mai putea plăcea
România a înregistrat un nou record de persoane vaccinate pentru un interval de 24 de ore: aproape 120.000 – Cronica dimineții
Unicef: Un miliard de copii trăiesc într-un risc extrem din cauza schimbărilor climatice și a poluarii – Cronica dimineții