Datoria externă totală a României a crescut anul trecut cu 24,926 miliarde euro – Cronica dimineții
1. Datoria externă totală a României a crescut anul trecut cu 24,926 miliarde euro, până la 168,812 miliarde euro, de la 143,886 miliarde euro la 31 decembrie 2022, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). (News.ro)
2. Investițiile directe ale nerezidenților în România s-au redus la 6,587 miliarde de euro în 2023, de la 10,039 miliarde de euro în 2022, potrivit datelor Băncii Naționale a României. (Profit.ro)
3. Ministerul Apărării Naţionale a anunțat o campanie de recrutare a tinerilor – băieţi şi fete, pentru posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti. Înscrierea candidaţilor are loc până la 1 martie, fiind disponibile peste 5.000 de posturi. (News.ro)
4. Banca Națională a României a păstrat dobânda cheie la 7% pe an, în linie cu așteptările analiștilor. După o scădere peste așteptări a inflației pe finele anului trecut, banca centrală se așteaptă la o reaccelerare a inflației în debutul lui 2024, ca urmare a creșterii taxării de către guvern, dar și ca inflația să încetinească mai rapid ulterior. (Profit.ro)
5. Un număr de 274.000 de concedii medicale au fost acordate pentru dureri de spate și alte 187.000 de concedii medicale au fost avizate „pentru strănutat și răceală”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, el arătându-se nemulțumit de faptul că pentru astfel de afecțiuni sunt acceptate concedii medicale pentru care ar trebui aplicată scutirea de impozit. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: Atacanta zambiană Racheal Kundananji a devenit, marţi, cel mai mare transfer din fotbalul feminin, după ce a părăsit Real Madrid pentru clubul american Bay FC, contra sumei de 735.000 de euro. News.ro
6. Sugestia președintelui rus Vladimir Putin privind o încetare a focului în Ucraina pentru a îngheța războiul a fost respinsă de Statele Unite după contactele dintre intermediari, au declarat trei surse rusești care au cunoștință despre discuții. (Reuters)
7. Ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat marți că nu se așteaptă ca alianța să emită o invitație de aderare Ucrainei la summitul de la Washington din iulie. (Hotnews)
8. Inflația în Statele Unite a fost, în ianuarie, 3,1%, în ritm anual, în scădere de la 3,4%, cât a fost în decembrie și peste așteptările analiștilor, care prognozau un nivel de 2,9%. (CNBC)
9. O echipă de cercetători de la Universitatea Meiji din Tokyo a creat pentru prima dată în Japonia, alături de compania americană de biotehnologie eGenesis, porci modificaţi genetic pentru transplanturi de celule şi organe la om. (Digi24)
10. Primăria Sectorului 3 a pierdut procesul pe ”Legea 10” pe care îl avea cu PMB și Maria Cocoru, pentru parcul ”Constantin Brâncuși”, din zona IOR. Este vorba despre 14.310 mp de spațiu verde, care au ajuns în posesia octogenarei printr-o restituire în natură asumată de fostul primar al municipiului București, Sorin Oprescu. (Fanatik)
Fotografia dimineții – Cancelarul german Olaf Scholz, care s-a întâlnit cu senatorul democrat american Chris Coons, a publicat o fotografie în care se amuză pe seama asemănării lor, declarându-se ”încântat să-mi revăd sosia”.