Dan Petrescu şi-a reziliat contractul cu echipa Kayserispor – Cronica sportivă
1. Meciul Viitorul Constanța – Poli Iași, din Liga 1, care fusese întrerupt luni, în min. 68, din cauza ceții, nu s-a putut juca nici ieri, vizibilitatea fiind afectată în continuare de ceață. Partida va fi reprogramată pentru o altă dată, urmând a se relua de la început. (News.ro)
2. Ieri, în ultimul meci al etapei a 16-a a Ligii 2 de fotbal, Petrolul Ploiești a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Metaloglobus București. A marcat Buhăescu, în min. 55, dintr-o poziţie de offside nesemnalizată (Video).
În clasament, pe primul loc se află U Craiova 1948, cu 30 de puncte, urmată de ASU Poli Timișoara, cu 27 de puncte, respectiv Rapid București, cu 26 de puncte.
3. Aseară s-au jucat încă două meciuri din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, respectiv:
-la București, Atletico Madrid a pierdut cu 0-1 în fața lui Chelsea. Singurul gol al partidei a fost reușit, din „foarfecă”, de Giroud, în min. 68, gol validat de VAR după ce arbitrul de linie considerase că atacantul francez era în offside (Video),
-Bayern Munchen a făcut spectacol la Roma, învingând-o pe Lazio cu 4-1, într-un meci în care Robert Lewandowski l-a detronat pe Raul în clasamentul marcatorilor all-time în Champions League. Au înscris: Correa 49 / Lewandowski 9, Musiala 24, Sane 42, Acerbi 47-autogol (Video).
4. Astăzi sunt programate ultimele meciuri tur din optimile de finală ale Ligii Campionilor, respectiv Atalanta – Real Madrid și Borrusia Monchengladbach – Manchester City (partidă care se va juca la Budapesta, pe Puskas Arena). Ambele meciuri se vor juca de la ora 22.00, iar returul acestor partide se va desfășura pe 16 martie.
5. Simona Halep a anunțat că nu va participa la turneul de la Doha, programat în perioada 1-6 martie. Reîntoarcerea ei în circuit ar trebui astfel să se producă la turneul de la Dubai, care ar trebui să înceapă pe 7 martie. (News.ro)
6. Săptămâna aceasta, la Adelaide, se dispută un turneu de tenis feminin, care oferă câștigătoarei 500 de puncte. Principalele favorite sunt Ashleigh Barty (nr. 1 mondial), Belinda Bencic, Johanna Konta (care a pierdut deja în optimi, cu Shelby Rogers) și Elise Mertens. Printre meciurile interesante de astăzi, se numără Elise Mertens – Anastasija Sevastova, Ashleigh Barty – Danielle Rose Collins și Maddison Inglis – Iga Swiatek.
7. S-au tras la sorți sferturile de finală ale EHF European Cup la handbal masculin: singura formație românească rămasă în competiție, Minaur Baia Mare, va întâlni formaţia cipriotă Sabbianco Anorthosis Famagusta, în luna martie. (News.ro)
8. Tadej Pogacar l-a învins pe britanicul Adam Yates într-un sprint final pentru a câștiga etapa a treia din Turul Emiratelor Arabe Unite, luând un avans de 43 de secunde în clasamentul general. Yates a trecut pe locul secund în clasamentul general în fața lui Joao Almeida. (Eurosport)
9. Antrenorul Dan Petrescu şi-a reziliat contractul cu echipa Kayserispor, a anunţat, marţi, gruparea turcă. Dan Petrescu era antrenor în Turcia de pe 10 ianuarie, reușind doar 2 victorii din opt meciuri. După 25 de etape, Kayserispor ocupă locul 16, cu 25 de puncte. (News.ro)
10. Între timp, din cauza pandemiei, s-a renunțat la mai multe competiții internaționale importante: Campionatul Mondial de handbal feminin de tineret care ar fi trebuit să aibă loc în România, între 2-13 decembrie, a fost anulat (ProSport); Campionatul European de fotbal U19, care urma să fie găzduit de România în această vară, a fost anulat de UEFA. (Gsp.ro)
Transmisiuni din sport, azi la TV:
-ora 02.30 – WTA Adelaide – Digi Sport 2
-ora 19.00 – Tottenham – Wolfsberger AC, Europa League – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+
-ora 20.00 – Barcelona – Elche, Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport
-ora 20.00 – Nimes – Lorient, Ligue 1 – Digi Sport 3, Look Sport 3
-ora 22.00 – Atalanta – Real Madrid, Liga Campionilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+
-ora 22.00 – Monchengladbach – Manchester City, Liga Campionilor – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport