Dan Ostahie cumpără Despec – Cronica de Business
1. Dan Ostahie, proprietarul Altex, cumpără Despec, unul dintre marii distribuitori de produse IT&C din România. (Profit.ro)
2. Banca japoneză Mitsubishi va investi peste $700 milioane în compania sud-asiatică de ridesharing Grab. Instituția intenționează să ofere servicii financiare clienților Grab. (Bloomberg)
3. Transportatorul naţional de gaze Transgaz a raportat un profit net de 349,47 milioane lei aferent anului trecut, mai mic cu 29,5% comparativ cu profitul net din 2018, când s-a ridicat la 495,67 milioane lei. (News.ro)
4. Swiggy, cel mai mare startup indian din domeniul livrării de mâncare, a atras $113 milioane într-o nouă rundă de finanțare condusă de Prosus, care deține în România platforma eMAG. (Tech Crunch)
5. Compania de lenjerie intimă Victoria’s Secret va fi vândută la o evaluare de $1,1 miliarde. (Wall Street Journal)
Bonus:
6. Compania de robotizare şi automatizare UiPath a încheiat 2019 cu un venit anual de $360 milioane şi peste 6.000 de clienţi. (Startup Cafe)
7. Banca Morgan Stanley va achiziționa brokerul E*Trade Financial Corp pentru $13 miliarde. (Reuters)
8. Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, care a închis anul trecut unitatea de producție din Timișoara, a anunțat că scoate la vânzare fabrica. (Profit.ro)