Dan Barna a fost ales preşedinte al USR pentru un nou mandat – Cronica dimineții
1. Dan Barna a fost ales preşedinte al USR pentru un nou mandat obţinând 65.75% din voturi în cadrul scrutinului intern desfăşurat online în perioada 1-5 septembrie. (News.ro)
2. În prima jumătate a anului, poluarea aerului în Beijing a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 35 de ani, de când a început să fie monitorizată. (Link)
3. România a importat în luna iulie o cantitate de gaze de peste 1,6 TWh din Ungaria, record absolut în relațiile comerciale cu statul vecin. Cantitatea este echivalentă cu jumătate din producția lunară al unuia dintre cei doi mari producători autohtoni, OMV Petrom. (Profit.ro)
4. Sectorul privat din SUA a creat 195.000 de locuri de muncă, în august, peste estimările analiștilor, care se așteptau la 140.000. (Axios)
5. Exporturile Germaniei au scăzut cu 1,3% în Trimestrul 2, cel mai mare declin din ultimii şase ani. (Cursdeguvernare)
6. Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele băncilor pentru o emisiune de obligațiuni de 300 de milioane de lei scadentă în septembrie 2031, considerând neacceptabil prețul oferit. (Profit.ro)
7. Cercetătorii din Australia au anunțat ceea ce probabil este primul vaccin creat în totalitate de Inteligență Artificială. (BusinessInsider)
8. Departamentul de Stat al Statelor Unite a confirmat că a oferit mită cateva milioane de dolari căpitanului unui petrolier iranian pentru ca acesta să permită confiscarea de către americani a vasului. (BBC)
9. Bianca Andreescu s-a calificat în finala de la US Open unde o va întâlni pe Serena Williams.
10. România a pierdut aseară partidă cu Spania, 1-2, meci contând pentru preliminariile Campionatului European de Fotbal de anul viitor. Cronica Sportivă realizată de Gusti revine de luni.
Fotografia dimineții – Gazonul de pe Național Arena, recent schimbat de Primăria Capitalei, nu a rezistat aseara, la meciul cu Spania. Octav Ganea, Inquam Photos: