Dacia Sandero este cel mai vândut automobil din Europa pe primele două luni ale acestui an – Cronica de Business

1. Datele privind înmatriculările centralizate pe primele două luni ale anului 2022 confirmă trendul extrem de bun pe care modelul Dacia Sandero îl are pe piața din Europa, acesta fiind în acest început de an cel mai vândut automobil din țările europene. Și celelalte două automobile produse în România, Ford Puma și Dacia Duster, se află în primele 15 cele mai vândute mașini. (Profit.ro)

2. Situația Covid-19 din China continuă să se agraveze, aproape tot centrul financiar din Shanghai fiind închis, pe fondul unei creșteri a cazurilor noi și al rapoartelor de sub-tulpini noi ale variantei Omicron. Multe magazine sunt închise, la fel și unele fabrici. Uzina Tesla din Shanghai intră într-o a doua săptămână în care operațiunile sunt întrerupte. (Bloomberg). Autoritățile vor trimite armata și doctori din alte regiuni pentru a-i testa pe cei 26 milioane de locuitori din Shanghai. (Reuters)

3. Schema de plată în ruble pentru livrările de gaze naturale, impusă de preşedintele rus Vlărimir Puțin, este un prototip pe care Rusia îl va extinde şi la alte exporturi majore, deoarece Occidentul a pecetluit declinul dolarului american prin îngheţarea activelor ruseşti, a anunțat Kremlinul. (News.ro)

4. Fondurile de pensii Pilon II, pensii obligatorii, dar administrate de societăți private, au pierdut, în ultimii trei ani, 1,92 miliarde de lei ca urmare a acordării unei facilități angajaților din construcții, în urma căreia aceștia au păstrat banii pe care, în mod obișnuit, statul îi reține din salariile brute ale angajaților și îi virează în conturile acestora. (Profit.ro)

Promo: Start-up-ul DRESSINGZ, primul social-marketplace pentru fashion de lux second hand, anunţă că oferă comunităţii sale de utilizatori posibilitatea de a-şi vinde, printr-un proces uşor şi sigur, hainele pe care nu le mai poartă. Totodată, le oferă iubitorilor de branduri premium şansa de a cumpăra articole de lux pre-owned, autentificate de experţi, la un preţ cu pana la 80% mai mic faţă de preţul de retail.

5. Marea Britanie ar putea construi până la şapte centrale nucleare, ca parte a unei extinderi radicale a producţiei autohtone de energie, după invazia Rusiei în Ucraina, a declarat secretarul pentru afaceri Kwasi Kwarteng. (News.ro)

6. Startupul chinez de comerţ electronic cu articole de modă Shein vrea să atragă o finanţare de $1 miliard, la o evaluare de aproximativ $100 de miliarde. (News.ro)

7. Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a a coborât şi mai mult ratingul Turciei pentru datoria în monedă locală în categoria „junk”, şi a confirmat ratingul în valută la „B plus”. În plus, perspectiva asociată ratingului Turciei este una negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă în perioada următoare. (Digi24)

8. Tesla a livrat, în primul trimestru al acestui an, 310.048 mașini electrice, în condițiile în care analiștii se așteptau la 317.000 mașini livrate. CEO-ul Tesla, Elon Musk, a declarat că a fost un „trimestru excepțional de dificil”, invocând probleme legate de lanțul global de aprovizionare și scurtă închidere a fabricii din Shanghai. (TheVerge)

9. Indonezia intenționează să perceapă TVA pentru tranzacțiile cu cripto și să impună un impozit pe câștigurile de capital din investițiile în cripto, începând cu 1 mai. (Reuters)

10. În primul său an de CEO la Amazon, Andy Jassy a câștigat, din salariu, bonusuri și prime, $217 milioane. Jassy a devenit CEO-ul Amazon în februarie 2021, după retragerea fondatorului Jeff Bezos. (Link)

Ți-ar mai putea plăcea
Averea lui Jeff Bezos a urcat la $189 miliarde – Cronica de business
Sistemul bancar din România a trecut pe exces de lichiditate – Cronică de Business