Dacia scade la jumătate în Marea Britanie – Cronica de Business
1. Prima fabrică Pepsi din România devine cartier rezidențial, iar dezvoltarea este asigurată de un grup din care face parte unul dintre pionierii internetului românesc. (Profit.ro)
2. Travis Kalanick, fondatorul și fostul CEO al Uber, a investit într-o companie care vizează construcția de hoteluri din elemente realizate la imprimante 3D. (Financial Times)
3. Operatorul portuar Socep a contractat de la BRD Groupe Société Générale un credit de €13,01 milioane care acoperă cea mai mare parte a fazei 1 a proiectului terminalului de cereale. (Profit.ro)
4. Mattel, compania care produce păpușile Barbie, va închide un centru de producție din Canada pentru a reduce din costuri. Firma a mai închis și o fabrică din China și una din Indonezia anul trecut. (Reuters)
5. Firma de private equity Sycamore Partners este pe cale să preia faimosul producător de lenjerie intimă Victoria’s Secret de la compania-mamă L Brands. (CNBC)
Bonus:
6. Noul fond lansat de SoftBank nu a reușit să atragă finanțările vizate și ar putea să rămână la jumătate față de ținta de $108 miliarde anunțată inițial. Aproape toate fondurile atrase vin de la compania-mamă, după ce investitorii s-au ținut deoparte ca urmare a unor pariuri dezastruoase (precum WeWork) făcute de gigantul japonez. (Wall Stret Journal)
7. Comisia Europeană a lansat o investigație aprofundată referitoare la tranzacția prin care EssilorLuxottica, cel mai mare producători de ochelari și lentile din lume, vrea să preia retailerul olandez de ochelari GrandVision, citând îngrijorări cu privire la restrângerea concurenței pe piața en-gros de lentile oftalmologice și ochelari. (Profit.ro)
8. Asigurătorul francez Covea este în discuții pentru preluarea diviziei de reasigurare a italienilor de la Exor pentru circa $9 miliarde. (Bloomberg)
9. Compania de real estate comercial Simon Property Group va prelua o participație în operatorul american de mall-uri Taubman Centers, într-o tranzacție evaluată la $3,6 miliarde. Taubman Centers are în portofoliu 26 de mall-uri pe teritoriul Statelor Unite. (CNBC)
10. Dacia a scăzut la jumătate în Marea Britanie în ianuarie, după ce încheiase anul cu o performanță remarcabilă. Marea Britanie este a treia mare piață din Europa pe care Dacia a înregistrat scăderi dramatice în ianuarie, în comparație cu anul trecut. Piața britanică a scăzut cu 7,3%, dar marca românească și-a înjumătățit vânzările. (Profit.ro)
11. Pentru că România are o hemoragie de forţă de muncă, importul de forţă de muncă creşte exponenţial: în 2019 au fost acordate 30.000 de avize de muncă, triplu faţă de 2018. Cei mai mulţi lucrători migranţi au venit din Vietnam, Nepal, India şi Republica Moldova pentru a lucra în Bucureşti, Constanţa, Timiş şi Braşov. (ZF)