Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor înfrunta în turul II – Cronica dimineții

1. Curtea Constituţională a validat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, iar al doilea tur de scrutin va avea loc în 8 decembrie. Pe buletinul de vot se vor afla Călin Georgescu şi Elena Lasconi. (News.ro)

2. Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare de duminică. Șapte partide au intrat în Parlament. Camera Deputaților: PSD – 21,96%, AUR – 18,01%, PNL – 13,2%, USR – 12,4%, S.O.S. – 7,36%, POT – 6,46%, UDMR – 6,34%. Senat: PSD – 22,3%, AUR – 18,3%, PNL – 14,28%, USR – 12,26%, S.O.S. – 7,76%, POT – 6,39%, UDMR – 6,38%. (Libertatea)

3. Președinta USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat luni seară că ar fi bine să avem un guvern de uniune naţională, pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, USR şi UDMR. Despre poziţia de premier, ea a arătat că Ilie Bolojan, preşedintele PNL, înţelege care sunt procentele, dar poate fi un premier tehnocrat sau de la PSD. Lasconi a ţinut să precizeze că Marcel Ciolacu, liderul PSD, ar trebui să o susţină în turul doi cu toată maşinăria de partid. (News.ro)

4. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a subliniat luni seară că PSD-PNL-UDMR și minoritățile naționale au împreună majoritatea în viitorul Parlament, iar prima discuție pentru formarea viitorului guvern o va avea cu liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan. (Hotnews)

5. Marcel Ciolacu a revenit, luni, în funcţia de preşedinte al PSD, după ce conducerea formaţiunii, reunită în Consiliu Naţional, a anulat demisia depusă de acesta după primul tur de scrutin la prezidenţiale, când s-a clasat pe locul trei, după Călin Georgescu şi Elena Lasconi, au precizat surse din PSD. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: FCSB s-a impus clar în deplasare, scor 4-1, cu Oţelul Galaţi, în ultimul meci al etapei a 18-a. Cele mai importante faze se pot vedea aici. UTA Arad s-a impus în deplasare, scor 1-0, cu gruparea Universitatea Cluj, în etapa a 18-a din Superliga. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

6. Vremea mai friguroasă, care a majorat consumul, dar și capacitățile de generare convenționale reduse, care nu pot compensa consumul la orele de vârf, mai ales când producția de energie regenerabilă este scăzută, au făcut ca România să revină în luna noiembrie în fruntea clasamentului celor mai scumpe piețe spot din Europa, cu un preț de 168,12 euro/MWh. (Profit.ro)

7. Fostul ambasador Adrian Zuckerman a negat, luni seară, la B1TV că administrația Trump l-ar susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 8 decembrie. Adrian Zuckerman a fost ambasador în România în perioada decembrie 2019-februarie 2o21, numit de Donald Trump în primul său mandat la Casa Albă. (G4Media)

8. Președintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic decizia privind renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, după victoria surprinzătoare a candidatului prorus Călin Georgescu. „Un candidat nu a fost pe placul autorităților și au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat liderul de la Kremlin. (Hotnews)

9. O judecătoare din Delaware a decis, pentru a doua oară, că CEO-ul Tesla, Elon Musk, nu are dreptul să primească un pachet de compensare de $56 de miliarde, chiar dacă acționării companiei l-au votat, în urmă cu șase luni. Consiliul de administrație al Tesla a susținut că bonusul este necesară pentru a-l menține pe Musk implicat în companie. (TheGuardian)

10. Toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, decedat luni, la 65 de ani, sunt aşteptaţi la Arena Naţională, sector VIP, marţi, începând cu orele 14.00, a anunţat Alexandra, soţia fostului portar. (News.ro)

Fotografia dimineții este din Tbilisi, Georgia, și surprinde explozia unor artificii în timp ce protestatarii se confruntă cu poliția în fața clădirii parlamentului, unde se protestează împotriva deciziei guvernului de a amâna discuțiile de aderare la UE. AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România a înregistrat un nou record de persoane vaccinate pentru un interval de 24 de ore: aproape 120.000 – Cronica dimineții
Ludovic Orban: Orice ministru trebuie să știe că dacă își atacă premierul trebuie să aibă bagajele făcute și demisia scrisă – Cronica dimineții