Curtea Constituţională a admis sesizarea privind completurile de trei judecători de la ICCJ – Cronica serii

1. Curtea Constituţională a României a admis sesizarea privind lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Pronunţarea a fost amânată de mai multe ori până acum. (News.ro)

2. Ca o consecința a deciziei CCR, toate dosarele soluționate de completurile de 3, de la instanța supremă, până în ianuarie 2019, dacă nu au sentințe definitive, vor fi rejudecate. (Hotnews)

3. Plenul Senatului și Camerei Deputaților, reunite în ședință comună, a aprobat noua conducere a Băncii Naționale a României, al cărei mandat va începe în 11 octombrie 2019. Mugur Isărescu a fost votat de parlamentari pentru încă un mandat, al șaselea, de Guvernator. (Profit.ro)

4. Legea privind votul în diaspora a fost adoptată de Camera Deputaţilor, care este for decizional. Deputaţii au adus amendamente la varianta adoptată de Senat. Astfel, este interzisă prezentarea de exit poll-uri până la ora 24.00, birourile electorale ale secţiilor de votare pot fi completate, la nevoie, cu români care locuiesc în străinătate sau cu personal al ambasadelor sau consulatelor. Legea adoptată de Senat prevede prelungirea duratei de vot la trei zile – vineri, sâmbătă şi duminică – pentru românii din diaspora. (News.ro)

5. Boeing promite 100 milioane că ajutor financiar pentru familiile celor decedați în cele două accidente aviatice în care au fost implicate avioane 737 MAX. (WSJ)

6. Românii, impreuna cu locuitorii din Luxemburg si cei din Irlanda, se afla pe ultimele locuri în UE la cheltuielile gospodăriilor pentru recreație și cultură. (Profit.ro)

7. Părinții vor putea beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme, conform unui proiect adoptat de către Senat. Proiectul trebuie votat și în Camera Deputaților. (Profit.ro)

8. În a doua jumătate a anului trecut, Apple a primit 80 de cereri guvernamentale din 11 țări care vizau eliminarea unor aplicații din App Store. În total, compania americană a fost nevoită să elimine în jumătate de an 634 de aplicații. (TechCrunch)

9. Malayesia a interzis exportul de nisip. Decizia a fost luată în octombrie anul trecut dar nu s-a aflat de ea decât acum. Interzicerea exportului va afecta statul-insula Singapore care se baza pe importul de nisip pentru a-și extinde teritoriul. (Reuters)

10. Simona Halep a trecut de Mihaela Buzărnescu, scor 6-3, 4-6, 6-2, și s-a calificat în turul trei la Wimbledon 2019. Halep va juca mâine, în turul trei, cu bielorusa Victoria Azarenka.

Fotografia serii – Candidatul la șefia Partidului Conservator, Boris Johnson, a vizitat un centru de antrenament al poliției. Dylan Martinez/WPA Pool/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Dobânzile la care se împrumută guvernul României au sărit peste cele ale Ungariei și au ajuns cele mai mari din regiune – Cronica serii
Iohannis: Voi introduce consumul de droguri în rândul tinerilor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – Cronica serii