CSM București a reușit prima victorie în Liga Campionilor, 36-31 cu Podravka (Croația) – Cronica sportivă
1. Ieri s-au disputat două meciuri din etapa a zecea din Liga 1 Casa Pariurilor, consemnându-se următoarele rezultate:
-FC Argeș – Chindia Târgoviște s-a încheiat 0-0. Înaintea partidei, piteștenii aveau trei victorii la rând în Liga 1 Casa Pariurilor, în timp ce trupa lui Emil Săndoi venea după trei succese consecutive (două în campionat și unul în cupă). În minutul 26, Daniel Popa a ratat un penalty pentru oaspeți (Video);
-FCSB a învins-o pe Academica Clinceni, scor 3-2, în a treia victorie consecutivă în campionat, deși a avut emoții pe finalul partidei. Au înscris: Keşeru 3, Vinicius 10, I. Stoica 66 / Omoh 45, Cascini 89 (Video).
2. În clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor, CFR Cluj este pe primul loc, cu 24 puncte, urmată de FC Botoșani, cu 20 de puncte, și de FCSB și FC Voluntari, cu 18 puncte fiecare. Pe ultimele trei locuri, se află Gaz Metan Mediaș, cu 7 puncte, Dinamo, cu 6 puncte, respectiv Academica Clinceni, cu 2 puncte.
Astăzi se joacă încă trei meciuri din etapa a zecea, respectiv Farul Constanța – CS Mioveni (de la ora 15.30), FC Botoșani – FCU Craiova (de la ora 18.00) și UTA Arad – CFR Cluj (de la ora 21.00).
3. Ieri s-au disputat cinci meciuri din etapa a opta din Liga 2 Casa Pariurilor, respectiv:
-CSC Șelimbăr – Astra Giurgiu 1-1 (Curtean 89 / D. Gheorghe 81)
-Metaloglobus – Unirea Constanța 1-4 (Herea 90+2 / Tălmaciu 24, Șerbănică 63, 76, Niță 79)
-Unirea Brăila – U Cluj 0-3 (Ribeiro 12, Boiciuc 43, Blejdea 81)
-Csikszereda – FC Buzău 2-3 (Kovacs 45+3, 54/ Chică-Roșă 1, Pațurcă 67, Lopez 86)
-Unirea Dej – Petrolul Ploiești 1-3 (Manole 55 / M. Constantinescu 76, Cebotaru 81, Pană 90)
Astăzi se joacă încă trei jocuri din etapa a opta, respectiv Viitorul Tg. Jiu – Poli Timișoara, Ripensia Timișoara – Concordia Chiajna și Unirea Slobozia – FC Hermannstadt, toate de la ora 11.00.
4. Britanicul Lando Norris (McLaren) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Rusiei, a 15-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pe locul doi în calificări s-a clasat Carlos Sainz (Spania, Ferrari), iar pe trei George Russell (Marea Britanie, Williams). Lewis Hamilton va pleca de pe locul 4 al grilei, în vreme ce liderul mondial, Max Verstappen, va pleca ultimul din grila de start, el având o penalizare pentru că a schimbat motorul de mai multe ori decât permite regulamentul. (News.ro)
5. Învinsă în primele două meciuri europene de Esjberg și Rostov, două dintre cele mai puternice adversare ale Grupei A, CSM București a câștigat ieri cu Podravka, 36-31, și a adunat primele două puncte în Champions League. Jucătoarea meciului a fost Cristina Neagu – 14 goluri și numeroase pase decisive. Pentru CSM urmează deplasarea de la Dortmund (pe 17 octombrie) și meciul de acasă cu Buducnost (24 octombrie). (Lead.ro)
6. Mihaela Buzărnescu s-a calificat în finala turneului ITF de la Valencia, după ce a trecut în semifinale de Aliona Bolsova Zadoinov, cu scorul de 6-4, 6-2. În finala de astăzi o va întâlni pe olandeza Arantxa Rus, 30 de ani, locul 76 WTA. (Spotmedia)
7. În turneul Laver Cup în care se înfruntă echipele Europei și ale Restului Lumii, după prima zi, europenii conduși de pe bancă de marele Bjorn Borg conduc cu un avans confortabil. Este 3-1 pentru echipa Europei, care a condus și cu 3-0 la capătul primelor trei meciuri de simplu de la Boston, iar Restul Lumii a redus din handicap după meciul de dublu. (Spotmedia)
8. Perechea Ruben Gonzales/Hunter Johnson (Filipine/SUA), cap de serie numărul 3, a câştigat proba de dublu din cadrul turneului challenger Trofeul Ţiriac Năstase. În finala competiţiei de la Bucureşti, cei doi au învins echipa Maximilian Marterer/Lukas Rosol (Germania/Cehia), scor 1-6, 6-2, 10-3. (News.ro)
9. Elisa Balsamo (Italia) e noua campioană mondială în cursa de ciclism pe șosea. Aceasta s-a impus la un sprint redus, în Flandra, devansându-le pe Marianne Voss (Olanda) și Katarzyna Niewiadoma (Polonia). Astăzi va avea loc cursa masculină. (Eurosport)
10. Manchester City a învins Chelsea cu 1-0, în etapa a 6-a în Premier League, chiar pe Stamford Bridge și și-a egalat rivala la puncte. A fost și un succes de orgoliu pentru Pep Guardiola după trei înfrângeri consecutive în fața londonezilor, serie culminată cu eșecul în finala Ligii Campionilor. Tot ieri, Manchester United a pierdut acasă cu Aston Villa (0-1), iar Liverpool a remizat în deplasare cu Brentford, 3-3, într-un meci extrem de spectaculos. Astăzi se joacă derby-ul nordului Londrei, Arsenal – Tottenham, de la ora 18.30. (Eurosport)
Transmisiuni din sport, azi la TV:
-ora 11.00 – Unirea Slobozia – Hermannstadt, Liga 2 Casa Pariurilor – Digi Sport 2, Telekom Sport 1, Look Sport+
-ora 13.00 – WTA Ostrava, tenis feminin – Digi Sport 4
-ora 13.30 – Juventus – Sampdoria, Seria A – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
-ora 15.00 – Marele Premiu al Rusiei, Formula 1 – Digi Sport 2, Telekom Sport 3, Look Sport+
-ora 15.00 – Mallorca – Osasuna, La Liga – Telekom Sport 2, Look Sport 3
-ora 15.30 – Farul – Mioveni, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
-ora 16.00 – Southampton – Wolves, Premier League – Eurosport 1
-ora 17.15 – Barcelona – Levante, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 3, Look Sport 3
-ora 18.00 – Botoșani – U Craiova 1948, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
-ora 18.30 – Arsenal – Tottenham, Premier League – Eurosport 1
-ora 19.00 – Lazio – Roma, Seria A – Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport+
-ora 19.00 – Galatasaray – Goztepe, Campionatul Turciei – Look Sport 2
-ora 19.30 – Real Sociedad – Elche, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 3
-ora 19.30 – Rayo Vallecano – Cadiz, La Liga – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3
-ora 21.00 – UTA Arad – CFR Cluj, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+
-ora 21.45 – Napoli – Cagliari, Seria A – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport
-ora 21.45 – Marseille – Lens, Ligue 1 – Digi Sport 3, Look Sport 2
-ora 22.00 – Betis – Getafe, La Liga – Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport 3