Bursa americană a deschis în creștere sesiunea de azi, toți cei trei indici fiind pe plus. Ieri bursă a închis ședința pe plus. 1. Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2019 a fost de 1.059,8 miliarde lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 4,1% față de anul 2018. (Profit.ro) 2. Ministrul Educaţiei Monica […]
1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat azi, după întâlnirea cu premierul şi cu mai mulţi miniştri, că va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună, iar decretul va fi emis la începutul săptămânii viitoare. „Acest lucru este necesar pentru a ţine epidemia sub control”, a precizat preşedintele. (News.ro) 2. Președintele Klaus Iohannis […]
1. Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege inițiat de PSD prin care persoanele fizice și juridice vor putea cere de la bănci amânarea ratelor la bănci și IFN pentru o perioadă de până la 9 luni, fără ca dobânzile și comisioanele restante să mai fie plătite ulterior. Persoanele fizice nu trebuie neapărat să […]
1. La momentul de față, România are capacități de producție care ar putea asigura în întregime necesarul de alimente al populației. Datele apar într-un studiu publicat azi care arată că în intervalul 2014 – 2018, necesarul de consum ar fi putut fi acoperit în proporție de 100% de capacitățile de procesare interne, pe când în […]
1. Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a declarat că nu doar angajații de la privat, ci și bugetarii trebuie să suporte costul crizei declanșate de epidemia de coronavirus, însă decizia o va lua guvernul. (Hotnews) 2. România a fost inclusă de Organizația Mondială a Sănătății în programul său masiv de testare a patru posibile tratamente […]
1. Primul studiu amplu și cuprinzător privind spitalizările și decesele provocate de coronavirus în China, studiu realizat de britanici, dezvăluie în amănunt riscul la care sunt supuși pacienții de vârstă mijlocie sau mai mare. Analiza arată că, deși rata medie a mortalității la cazurile confirmate este de 1,38%, ea crește abrupt odată cu vârsta, de […]
1. O jumătate de milion de contracte individuale de muncă sunt suspendate în prezent, a declarat azi ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru. (Profit.ro) 2. Preşedintele Iohannis a transmis azi mai multe mesaje, unul dintre ele fiind pentru antreprenori. ”Cu această ocazie, mă adresez antreprenorilor noştri: Veniţi cu idei către guvernanţi fiindcă suntem interesaţi […]
1. În al patrulea trimestru al anului 2019, populaţia activă a României era de 9,008 milioane persoane, din care, 8,654 milioane persoane erau ocupate şi 354.000 persoane erau şomeri. (News.ro) 2. Premierul britanic Boris Johnson a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. El a fost testat după ce a prezentat simprome uşoare. Johnson se autoizolează […]
1. Pentru a doua zi consecutivă numărul de cazuri noi de infectare cu noul virus a scăzut în România: marți 186, miercuri 144, azi 123. Numărul total de persoane infectate a ajuns la 1029. (News.ro) 2. 3,28 milioane de americani au aplicat pentru a intra în șomaj până la finalul săptămânii trecute. Este cel mai […]
1. Doar 10% din cererea de echipamente medicale este acoperită în UE în lupta împotriva covid-19, estimează Comisia Europeană într-un document intern. (News.ro) 2. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se conturează o rectificare bugetară extraordinară pentru a aloca mai mulţi bani pentru sănătate şi pentru protecţie socială. Președintele a confirmat și că Guvernul e […]