Cronica serii – Statele Unite a înregistrat în 2018 cel mai mare deficit comercial din istorie
Am lansat Cronica de Tehnologie, găsiți aici cronica de astăzi.
1. Două despre buget: 1. Deși astăzi Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate ridicată de președinte împotriva legii bugetului, Klaus Iohannis a refuzat în continuare să promulge proiectul de buget pentru acest an, hotărând să îl retrimită în Parlament pentru o nouă dezbatere (Profit.ro). 2. Majoritatea PSD-ALDE nu va face nicio modificare la legea bugetului, așa cum cere președintele Klaus Iohannis, și îi va retrimite acestuia legea înapoi, pentru a arăta forța și capacitatea majorității și pentru a fi obligat să o promulge în zece zile, a declarat deputatul PSD Florin Iordache. (Hotnews)
2. Statele Unite au înregistrat anul trecut un deficit comercial cu 12% mai mare decât în 2017, de $621,04 miliarde. Excluzând serviciile de turism, bancare sau IP pe care americanii le prestează către străini deficitul a ajuns la $891,25 miliarde, cel mai mare din istoria Statelor Unite. (WSJ)
3. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat că s-a decis ca parlamentarii formaţiunii să nu participe la votul asupra moţiunii simple a opoziţiei împotriva ministrului Justiţiei, decizia în legătură cu ministrul Tudorel Toader urmând a fi luată în cadrul coaliţiei, după negocieri între Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Viorica Dăncilă. Din lipsă de cvorum, procedura a fost amânată. (News.ro)
4. Cinci medici ortopezi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată, au anunţat, în această dimineaţă, reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). Dosarul a fost constituit în urma sesizării din oficiu a lucrătorilor DGA din Neamţ şi sunt vizate şi alte persoane. (News.ro)
5. Turcia nu poate să devină membră a Uniunii Europene, a declarat Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta) la postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE), în urma alegerilor din Mai. ”Turcia nu poate deveni membră a Uniunii Europene, asta trebuie să fie clar”, a subliniat parlamentarul german. ”Dacă devin preşedinte al Comisiei Europene, voi da instrucţiuni serviciilor de la Bruxelles să pună capăt negocierilor cu Turcia pe tema aderării la Uniunea Europeană”, a declarat el într-o reuniune a conservatorilor germani în Bavaria. (News.ro)
6. Fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, proprietarului grupului media cu același nume, a declarat că nu va candida pentru președinția Statelor Unite, la alegerile de anul viitor, deoarece nu poate câștiga cursa internă din Partidul Democrat. “Cred că-l pot învinge pe Donald Trump în alegerile generale dar mi-e clar că va fi foarte greu să câștig nominalizarea Partidului Democrat, ținând cont de câte persoane s-au înscris deja în cursă”, a declarat Bloomberg. (WSJ)
7. Acțiunile a două bănci olandeze, ING și ABN Amro, precum și titlurile grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International au scăzut ieri, după ce în presă au apărut articole referitoare la implicarea acestor bănci într-o rețea de spălare de bani prin care au trecut miliarde de euro provenite din Rusia. Articolul publicat de rețeaua internațională de jurnaliști de investigație OCCRP, pe baza unor scurgeri de documente, arată că tranzacții în valoare de peste 470 miliarde de dolari au fost trimise prin intermediul a 1,3 milioane transferuri bancare de la 233.000 de companii. (Profit.ro)
8. Copiii considerați avand un risc mai ridicat de autism nu au avut o incidență mai mare în a face aceasta boala dupa ce au fost vaccinati anti rujeola, oreion si rubeola, releva datele unuia dintre cele mai complexe studii, desfasurat pe o perioada lunga de timp, pe această temă, publicat in „Annals of Internal Medicine”. Echipa care a realizat studiul a examinat 657.461 de copii născuți în Danemarca între 1999 și 2010.. (Link)
9. Poliția de frontieră americană a arestat 268.000 migranți care au încercat să treacă granița cu Mexicul în ultimele 5 luni, o creștere de 90% comparativ cu perioada similară din urmă cu un an. Cei mai mulți migranți arestați între Octombrie 2018 și Februarie 2019 făceau parte din familii care călătoreau cu copii. Aproape 27.000 de minori neînsoțiți de părinți au fost arestați, o creștere de 54%. (NPR)
10. Adolescenții americani nu mai consumă alcool, droguri, nu mai fumează și nu mai fac sex la fel de mult ca generația părinților lor. Comparativ, 2017 vs 1991, toate viciile sunt în scădere, consumul de alcool de la 81,6% la 60,4%, tutunul de la 70,1% la 28,9%, sexul de la 54,1% la 39,5%, iar drogurile de la 24% la 19,8%. Procentele se referă la consumul din total liceeni. (Axios)
Fotografia serii – Un exemplar din cea mai scumpă mașină construită vreodată, “La Voiture Noire”, dezvoltată de Bugatti pentru cea de-a 110 aniversare, a fost vândut pentru suma de 11 milioane de euro. Foto: Stefan Wermuth/Bloomberg:
Promo: Cu peste 100 de premii câștigate, Volvo XC90, cel mai premiat SUV al secolului, este disponibil până la 31 martie 2019 în ediție limitată, cu 5 Pachete de opționale incluse, roți de iarnă și Avantaj Client de 11.500 € +TVA. Detalii aici.