Cronica serii – Salariile „la stat” sunt la același nivel cu cele din Polonia și peste cele din Ungaria
1. Media salarială a angajaților la stat a depășit pragul de 700 de euro net în acest an, iar funcționarii publici câștigă aproape 900 de euro, nivel similar celui din Polonia și peste cel din Ungaria. Salariile din mediul privat au crescut mult mai lent și se află la nivelul de acum 5-9 ani înregistrat în Ungaria și Polonia. (Profit.ro)
2. Parchetul General anunţă că şefii Jandarmeriei Laurenţiu Cazan, Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile şi secretarul de stat Mihai Chirica sunt urmăriţi penal în dosarul violenţelor din 10 august. (News.ro)
3. Datoria publică a României în valoare nominală, calculată conform metodologiei UE, a crescut de la aderare și până la finele anului trecut de 4,6 ori, al doilea cel mai rapid ritm din UE, după Estonia, unde datoria s-a majorat de 5,9 ori în acest interval. Calculată ca procentaj din PIB nivelul datoriei publice, de 35% din PIB, este printre cele mai reduse din UE. În 2008, datoria statului român ca procentaj din PIB a fost de 11,9%. (Profit.ro)
4. Fostul CEO Google, Eric Schmidt, a declarat că internetul se va împărți în două până în 2028, China preluând conducerea pentru una din „secțiuni”. (CNBC)
5. Farfetch, platforma de ecommerce pentru fashion de lux a strâns $885 milioane la IPO, ducând evaluarea companiei la aproape $5.8 miliarde. Farfetch avea 935.772 clienți activi la 31 Decembrie 2017, având o pierdere de $58 milioane, la venituri de $386 milioane. (Bloomberg)
6. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ieşit pentru câteva minute din şedinţa CEx şi le-a spus jurnaliştilor că sigur se va da un vot până la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional ce se desfăşoară deja de peste şase ore, fără să precizeze însă dacă este vorba despre un vot de încredere pentru el sau despre altceva. (News.ro)
7. Banca americană Wells Fargo va reduce numărul de angajați cu 5-10% în următorii ani. Banca are astăzi un număr de 265.000 angajați. (CNBC)
8. Evoluția prețului în ultimul an:
Petrol: + 40%
Lână: + 36%
Uraniu: + 35%
Benzină: + 22%
Oțel: + 17%
Cărbune: + 17%
Grâu: + 16%
Bumbac: + 13%
Cacao: + 10%
Gaz natural: + 1%
Porumb: + 0,2%
Aur: -8%
Argint: -16%
Alcool Etilic: -17%
Zinc: -19%
Orez: -20%
Zahăr: -21%
Cafea: -25%
Cauciuc: -30%
9. 83,7% dintre medici au luat în calcul, măcar o dată, plecarea din țară. Medicii își doresc condiții de lucru mai bune, asistentele vor salarii mai mari. (Hotnews.ro)
10. Efectul ecstasy-ului asupra caracatițelor se manifestă la fel ca la oameni, devin prietenoase. (Quarz)
Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.