Cronica serii – România va deveni cel mai mare producător de porumb din Europa
1. Preşedintele Klaus Iohannis apreciază activitatea Procurorului General şi consideră că cererea ministrului Justiţiei de revocare a acestuia este complet neadecvată şi de natură să genereze neîncredere în sistem şi îngrijorare în rândul partenerilor noştri europeni. Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendenţios şi denotă intenţia acestuia de a subordona politic procurorii, precizează Administraţia prezidenţială. Preşedintele i-a cerut din nou demisia lui Tudorel Toader. (News.ro)
2. Grupul austriac OMV, compania mamă a OMV Petrom, care deține, alături de americanii de la ExxonMobil, concesiunea perimetrului de gaze naturale din Marea Neagră Neptun Deep, cea mai mare descoperire comercială de gaze din offshore-ul românesc, a decis să amâne pentru anul viitor decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep, a anunțat, la Viena, în cadrul unei conferințe, CEO-ul Rainer Seele. Acesta a arătat că legea offshore, adoptată ieri de Parlament, a fost aprobată prea târziu, ceea ce nu mai permite OMV să evalueze condițiile prevăzute de aceasta și să adopte o decizie în trimestrul IV al acestui an, cum își planificase inițial. Seele s-a declarat nemulțumit și de obligația impusă de lege producătorilor offshore de gaze de a vinde pe piețele centralizate din România minimum 50% din cantitatea anuală de gaze naturale contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv. (Profit.ro)
3. Călin Popescu Tăriceanu: În condiţiile războiului politic total, România nu e pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Acordul pe justiţie propus de ALDE, unul din ultimele trenuri pentru gestionarea cu succes a preşedinţiei Consiliului UE. (News.ro)
4. România ar urma să recolteze în acest an între 14,5 și 15 milioane tone de porumb, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franța, ceea ce înseamnă că România va deveni de cel mai mare producător european de porumb, potrivit unei estimări a Asociației generale a producătorilor de porumb. (Profit.ro)
5. Petr Kellner, cel mai bogat ceh, analizează posibilitatea de a cumpăra de la Roman Abramovici acțiunile pe care acesta le deține la Chelsea. Abramovici e în căutarea unui cumpărător pentru Chelsea după ce autoritățile britanice au refuzat să-i prelungească viza. Abramovici este considerat un apropiat al președintelui Putin. (Bloomberg)
6. Studiu: Din cauza expunerii la știrile tv, persoanele în vârstă au probleme în a distinge faptele de opinii, doar 17% dintre cei peste 65 de ani reușind să identifice corect opiniile și faptele la care au fost expuși. În schimb, generația tânără care a renunțat la tv și se informează din mediul digital, reușește în proporție de 44% să identifice corect aceleași fapte și opinii. (PewResearch)
7. Acțiunile Twitter au crescut astăzi cu 17% după ce rezultatele companiei pe trimestrul 3 au depășit așteptările Wall Street-ului. Veniturile au crescut cu 29%, la $758 milioane, în timp ce EBITDA a crescut la $295 milioane. (Link)
8. Parlamentul din Etiopia a ales în unanimitate primul președinte femeie după ce zilele trecute a votat un guvern în care jumătate dintre portofolii sunt deținute de femei. (Link)
9. Populația orașului Doha, Qatar:
1820: 250
2018: 1.4 milioane
10. Conform unui studiu recent, americanii care au avut un singur partener sexual reprezintă categoria care declară cel mai mult că sunt „foarte fericiți” în căsnicie, în timp ce femeile care au avut între 6 și 10 parteneri sexuali au cele mai mici șanse de a fi fericite în mariaj. (TheAtlantic)
Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.