Cronica serii – Platile cu cardul depasesc platile cash in UK

1. România şi Statele Unite îşi reafirmă, printr-o declaraţie comună, angajamentele asumate prin parteneriatul strategic, stabilind să colaboreze în mai multe domenii, în special cel al securităţii ambelor state, al investiţiilor în energie şi al comerţului. Cele două state salută aniversarea Centenarului României şi rolul pe care l-a avut SUA în această privinţă şi spun că preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor va reprezenta o modalitate în plus pentru România şi SUA de a coopera strâns pentru dezvoltarea şi extinderea parteneriatului transatlantic.

2. Wess Mitchell, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, a declarat astăzi, pentru News.ro, la plecarea din România, că vizita în ţara noastră i-a oferit ocazia de a discuta toată gama de subiecte asupra cărora cele două ţări lucrează. El a precizat că s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, cu vicepremierul Ana Birchall, cu ministrul de Externe Teodor Meleşcanu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, iar conversaţiile au fost fructuoase.

3. Senatorul Marius Nicoară şi-a dat demisia din PNL și a trecut la Alde. Este al treilea parlamentar piedut de PNL în favoarea Alde de la începutul lunii.

4. Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat astăzi dacă a terminat de citit motivarea deciziei CCR în privinţa revocării şefei DNA, el replicând: ”Şi această săptămână este dedicată cititului”. Întrebat, de asemenea, dacă are un orizont de timp în ceea ce o priveşte pe Laura Codruţă Kovesi, preşedintele a răspuns: ”Orizontul de timp tocmai vi l-am descris”. Chestionat dacă, în condiţiile în care această săptămână este dedicată cititului, înseamnă că poate săptămâna următoare va da această decizie, Iohannis a replicat: ”Asta vorbim săptămâna ce vine”.

5. Britanicii au făcut anul trecut plăți în valoarea de $13.2 miliarde de pe carduri de debit, comparativ cu $13.1 miliarde plăti cash. Este pentru prima oară când plățile „cu plastic” au depășit plățile cash în Marea Britanie.

6. eMag, ca grup, se apropie de miliardul de euro, cifra de afaceri, anunțata acum câțiva ani de CEO-ul Iulian Stanciu. În 2017 eMAG România a înregistrat o cifră de afaceri de 2,58 miliarde lei, în creștere cu 28% față de anul precedent, iar cifra întregului grup eMAG a crescut până la 4,06 de miliarde de lei, în creștere cu 30% față de 2016. Stanciu estimează o creștere a cifrei de afaceri cu 20% pentru acest an și intrarea pe profit peste doi ani.

7. Aproximativ 310.000 case, a căror valoare depășește $120 miliarde, sunt în pericol să ajungă sub ape din cauza schimbărilor climatice în următorii 30 de ani. Casele sunt situate pe coastele SUA, iar creșterea nivelului oceanelor ar putea afecta 2,4 milioane de locuințe americane până la finele acestui secol. Cele mai afectate state sunt Florida, în jur de 1 milion case, New Jersey, cu 250.000 și New York cu 143.000.

8. Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege pentru prelungirea termenului de valabilitate al pașapoartelor la 10 ani pentru toți adulții peste 18 ani.

9. Un raport publicat astazi de Agenţia de Refugiaţi a ONU arată că numărul celor care au aplicat pentru azil a scăzut cu 73% în Germania între 2016 şi 2017, de la 722.400 la 198.300 in timp ce in SUA a avut loc o creştere de 27%, numărul cererilor ajungând la 331.700 în 2017. Este pentru prima oară din 2012 când SUA au primit cele mai multe cereri de azil.

10. Primul meci susţinut de echipa naţională a Angliei la Cupa Mondială a fost urmărit, aseară, de 18,3 milioane de telespectatori, devenind cel mai vizionat program din Marea Britanie, pe 2018, depăşind cifrele de audienţă înregistrate de transmisiunea nunţii prinţului Harry cu Meghan Markle.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Cofondator Facebook: „Puterea lui Mark Zuckerberg este fără precedent”
Cronica serii – Modificarile Codului Penal au fost aprobate si de Camera Deputatilor