Cronica serii – Peste jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a și a VII-a nu au obținut note peste 5, la matematică, la simularea Evaluării Naționale

RIP Tudor Caranfil.

1. Puțin peste jumătate de elevii din clasele a VII-a și a VIII-a au obținut note de trecere la simularea evaluării naționale 2019, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educație. Cât privește disciplinele, rezultate slabe au fost la matematică atât în cazul elevilor de clasa a VIII-a, cât și pentru cei de clasa a VII-a. Peste jumătate dintre aceștia nu au obținut note peste 5. (Hotnews)

2. Ultimul teritoriu al Statului Islamic (SI) în Siria a fost cucerit, au anunţat Forţele Democratice Siriene, alianţa arabo-kurdă susţinută de occidentali. ”Forţele Democratice Siriene declară eliminarea totală a aşa-zisului Califat şi o înfrângere teritorială 100% a Statului Islamic”, a anunţat, într-un comunicat, un purtător de cuvânt FDS, Mustefa Bali. (News.ro)

​3. Pe fondul crizei politice generate de Brexit, sute de mii de britanici care se opun ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au demonstrat azi la Londra, cerând un nou referendum. Marșul pentru un nou referendum vine în contextul în care liderii UE au acceptat o scurtă amânare a Brexit-ului care ar fi trebuit să aibă loc săptămâna viitoare, pe 29 martie, și în contextul în care incapacitatea premierului Theresa May de a obține votul Parlamentului britanic asupra acordului negociat în noiembrie îi șubrezește poziția. Demonstranții au avut pancarte pe care scrie „Cerem votul poporului” (We demand people’s vote) „Cel mai bun acord este niciun Brexit” („the best deal is no Brexit” ) sau „UE nu renunțăm la tine” („Never gonna give EU up). (Hotnews)

4. Exporturile de mașini ale României în Uniunea Europeană au fost anul trecut cu 453.000 de unități mai mari decât importurile. Performanțe mai bune decât țara noastră au obținut doar Spania, Cehia și Germania. (Automarket)

5. Noua conducere a TAROM va anula mai multe curse neperformante, unde gradul de încărcare era de 25%, iar avioanele zburau cu doar zece pasageri la bord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferință de presă. Este vorba despre curse care au fost introduse fără niciun studiu de rentabilitate, precum Sibiu-Stuttgart, Sibiu-Munchen, Timișoara-Chișinău, Timișoara-Stuttgart, Paris-Cluj sau Paris-Timișoara, a arătat ministrul. (Profit.ro)

6. Italia va fi prima țară europeană care va semna cu China acordul “Belt and Road”, ce-i va permite țării asiatice să aibă acces la porturile Trieste și Genova. Acordul va fi semnat la Roma de președintele chinez Xi Jinping și premierul Giuseppe Conte. Statelor Unite a reacționat virulent la vestea semnării, sugerând că Italia a trădat Vestul. Belt and Road este o rețea de autostrăzi, porturi, linii de cale ferată și conducte, controlate de chinezi în scop comercial, multe din ele fiind achiziționate sau construite de puterea asiatică. (Reuters)

7. Oslo, capitala Norvegiei, va deveni primul oraș din lume care va instala sisteme de încărcare wireless pentru taxiurile electrice, pentru a susține trecerea mai rapidă la acest tip de transport. Începând cu 2023 toate taxiurile care vor circula în Oslo trebuie să aibă zero emisii, un obiectiv similar fiind setat pentru 2025 la nivelul întregii țări. Franța și Marea Britanie și-au setat obiective similare pentru 2040.   (VentureBeat)

8. Părinții de tip “elicopter”, care supravegheau orice mișcare a copiilor lor, specifici secolului XX, au fost înlocuiți de părinții de tip “mașini de înlăturat zăpada”, care încearcă să meargă în fața copiilor pentru a elimina orice obstacol din calea succesului copiilor. (NYTimes)

9. Jimmy Carter a devenit președintele american care a trăit cel mai mult, după ce joi a ajuns la vârsta de 94 de ani și 172 de zile, cu o zi mai mult decât avea George H.W. Bush când a murit, anul trecut. (NBC)

10. Aflat în vizită în Israel, Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că cel mai probabil Dumnezeu l-a trimis pe Donald Trump pe Pământ pentru a salva poporul evreu de amenințarea iraniană. (BBC)

Fotografia serii – Un balon zboară pe lângă Piramida Soarelui în Teotihuacan, Mexic, în timpul echinocțiului de primăvară. Marco Ugarte/AP:

Promo: Până pe 31 martie, profită de oferta BMW X1 Full Option, cu peste 30 de opționale cadou și Avantaj Client 7.555 €. Oferta este disponibilă doar la BMW Auto Cobălcescu. Detalii aici.

 

Ți-ar mai putea plăcea
România a rămas în continuare ţara cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, în special la alimente – Cronica serii
Secretarul general NATO: Intrarea Ucrainei în NATO nu se află pe agenda summitului Alianței – Cronica serii