Cronica serii – Peste 200 milioane de oameni se uita zilnic la filme cu jocuri pe YouTube

1. România a fost anul trecut pe primul loc în lume la randamentul dividendelor şi și-ar putea păstra poziția și în 2018. Dividendele pe piaţa din România au avut anul trecut un randament mediu de 7-8%, cu mult peste media europeană de 2-3%. (News.ro)

2. USR a depus astăzi la Parlament primele 300.000 de semnături pentru iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice” din cele un milion de semnături strânse. Preşedintele USR, Dan Bârnă, a anunţat că mâine vor fi depuse celelalte 6-700.000 de semnături şi se intră în etapa a treia, cea parlamentară. (News.ro)

3. În așteptarea Comitetului Executiv de mâine, liderii PSD din teritoriu par împărțiți între susținerea președintele Liviu Dragnea și susținerea cererilor din scrisoarea trimisă de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Tutuianu. Procedural, dacă Liviu Dragnea refuză să-și dea demisia el poate pierde șefia PSD doar la congres.

4. Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat astăzi ca planul pentru Brexit propus de prim ministru britanic, Theresa May, nu este acceptabil și așteaptă un plan nou luna viitoare care să rezolve problemele. (Reuters)

5. Bloomberg anunță că Emirates Airlines, deținută de șeicii din Emiratele Arabe Unite, ar putea cumpăra Etihad Airways, deținută de șeicii din Abu Dhabi. O astfel de achiziție ar poziționa Emirates că cea mai mare companie aviatică după numărul de pasageri transportați. (Bloomberg)

6. Venezuela va crește exporturile de petrol către China la 1 milion de barili pe zi a anunțat președintele Nicolas Maduro, aflat în vizita oficială la Beijing. (AlJazeera)

7. Acțiunile platformei de comenzi mâncare online Meituan Dianping au crescut cu 5% în prima zi de listare pe bursa din Hong Kong ducând evaluarea companiei la $55 miliarde. Firma a avut pierderi de $2.8 miliarde anul trecut, iar în primele 4 luni din acest an pierderea s-a ridicat la $3.33 miliarde. (Reuters)

8. Mai mult de 200 de milioane de utilizatori se uită zilnic pe YouTube la filme cu jocuri video. Adică populația României x 10. (DigitalTVEurope)

9. Orange aduce în exclusivitate în România brandul chinezesc de telefoane și accesorii Xiaomi. (Profit.ro)

10. Organizaţia de pensionari din PSD a anunţat că îl susţine pe Liviu Dragnea. (News.ro)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
UNICEF: Mai mult de unu din cinci copii trăiește în sărăcie în 40 dintre cele mai bogate țări din lume – Cronica serii
Ministerul Finanțelor a împrumutat în luna mai 23,6 miliarde de lei (4,9 miliarde euro) – Cronica serii