Cronica serii – Niciunul dintre candidaţi nu a fost ales pentru funcţia de procuror-şef al DNA

1. Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nefăcând nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Noua procedură de selecţie a fost programată să se desfăşoare în perioada 6 august – 6 septembrie. (News.ro)

2. Economia americană a crescut cu 4.1% în trimestrul 2, cea mai mare creștere din ultimii 4 ani. (WSJ)

3. Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a anunțat astăzi că dorește să candideze la Primăria Constanța, spunând că nu există in Europa un oraș aflat la malul mării care să aibă o economie atât de slabă. (Profit.ro)

4. Parchetul General a anunțat că foştii procurori de la DNA Ploieşti, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, au fost plasaţi sub control judiciar pentru falsificare de probe în dosarul fostului deputat Vlad Cosma. (News.ro)

5. Twitter a anunțat venituri mai mari pentru trimestrul 2, de $711 milioane, cu 24% peste cele din trimestrul 2 2017, și un profit de $100 milioane, comparativ cu o pierdere de $116 milioane în aceeași perioadă a anului trecut. Numărul de utilizatori a scăzut cu un milion, la 335 milioane.  (CNBC)

6. Casa Albă a anunțat că președintele Trump este interesat să facă o vizită la Moscova dacă va primi invitația oficială din partea președintelui rus, Vladimir Putin. (Time)

7. Acționarii Disney și 21st Century Fox au aprobat astăzi tranzacția de $71 miliarde prin care Disney preia studiourile și televiziunile Fox (mai puțin cele de sport și știri).

8. Cea mai lungă eclipsă de lună din acest secol se va produce în noaptea de vineri spre sâmbătă, totalitatea ei fiind de 103 minute, iar maximul, când Luna se află cel mai aproape de centrul umbrei, va fi înregistrat la ora 23.22. (News.ro)

9. Procente din populație care se declară în favoarea mașinilor autonome, conform Ipsos: India: 49% China: 46% Coreea de Sud: 38%
Arabia Saudită: 35% Africa de Sud: 34% Rusia: 33% Brazilia: 31% Turcia: 28% Spania: 25% Franța: 24% Japonia: 24% SUA: 22%
Germania: 19% UK: 19% Canada: 18%

10. O grădină zoologică din Egipt a negat că ar fi vopsit un măgar pentru a arăta ca o zebră, după ce fotografia acestuia a devenit virală în online, iar un veterinar a confirmat că animalul a fost vopsit. (BBC)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Nicolae Ciucă a fost nominalizat pentru funcția de premier – Cronica serii
România, lider în UE la creșterea costurilor cu forța de muncă pe primul trimestru – Cronica serii