Cronica serii – Jurnalista Emilia Șercan a anunțat că a primit amenințări cu moartea

1. Jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări cu moartea. Emilia Şercan spune că a depus plângere la poliţie. Organizaţiile Reporteri fără Frontiere (RSF) şi ActiveWatch au transmis miercuri o scrisoare ministrului de Interne, Carmen Dan, şi lui Ioan Buda, inspector general al Poliţiei Române, cu privire la ameninţările cu moartea primite de jurnalista Emilia Şercan. (News.ro)

2. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că în urma acuzaţiei de blocare a unor acte normative, în CEx s-a votat demiterea ministrului Justiţiei Tudorel Toader. „Sper să fie dublată şi de demisie”, a spus premierul. Propunerea de înlocuitor e Eugen Nicolicea. De asemenea, a anunţat înlocuirea titularilor de la Ministerul Fondurilor Europene şi de la cel al Românilor de pretutindeni, Rovana Plumb şi Natalia Intotero – candidaţi la europarlamentare – cu Oana Florea şi Liviu Brăiloiu.

3. Instanța a decis astăzi intrarea în faliment a RADET. Primăria Capitalei transmite că, în pofida intrării în faliment a RADET bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor avea în continuare căldură și apă caldă la parametri optimi, întrucât întreaga activitate a RADET va fi preluată, în cel mai scurt timp, de noua Companie Municipală Termoenergetica, care va fi înființată prin divizarea actualei Companii Municipale Energetica. De cealaltă parte, Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, spune că, potrivit legii, după pronunțarea falimentului, RADET mai poate funcționa în actuala formă încă 90 de zile. (Profit.ro)

4. Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerţ, a crescut în februarie cu 14,5%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

5. România a avut, și luna trecută, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, în condițiile în care rata anuală a inflației a urcat la 4,2%, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat. (Profit.ro)

6. Plenul reunit al Parlamentului a avizat solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea referendumului pe justiţie. Iniţial, avizul votat conţinea şi unele recomandări contestate de opoziţie. Însă, după votul iniţial, Florin Iordache a venit la tribună şi a cerut un nou vot. În final, din avizul Parlamentului au fost eliminate acele recomandări. (News.ro)

7. Ministerul pentru diaspora și dezvoltarea resurselor umane din Pakistan a convenit să trimită în România peste 500.000 de muncitori din diverse sectoare, până în 2020. Decizia este în urma unei oferte prezentate de ambasadorul român în Pakistan, Niculaie Goia, într-o întâlnire oficială cu Sayed Zulfikar Abbas Bukhari, asistent special al premierului pakistanez, potrivit presei locale. (Profit.ro)

8. Noi documente secrete arată cum Mark Zuckerberg folosea datele personale ale utilizatorilor ca argument în negocieri. Informațiile erau folosite pentru recompensarea partenerilor preferați, în vreme ce accesul rivalilor la acestea era blocat. (NBC)

9. Candidatul opoziției Ekrem Imamoglu a fost proclamat învingător în alegerile municipale din Istanbul de către autoritățile electorale, care i-au înmânat azi mandatul, a anunțat partidul său. (Hotnews)

10. Statele Unite au început să testeze tehnica CRISPR de modificare genetică pe oameni. Doi pacienți bolnavi de cancer au fost tratați astfel ca o ultimă soluție, după ce tratamentul obișnuit nu a dat rezultate. Testul elimină, modifică și reintegrează în organism celule imune în speranța că acestea vor distruge celulele cancerigene. (Engadget)

Fotografia serii – Un migrant din America Centrală care vrea să ajungă în SUA vorbește la telefon cu familia sa. Huixtla, Mexic. José Cabezas/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns la 429.240 de hectare în 34 de judeţe – Cronica serii
Iohannis: Șansele de a avea alegeri anticipate au scăzut sub 50% – Cronica serii