Cronica serii – Isărescu: inflatie de 3.5% si crestere de 4% pentru anul acesta

1. Banca Națională a României a redus cu 0,1 puncte procentuale, la 3,5%, prognoza privind rata anuală a inflației la finele acestui an și cu 0,3 puncte procentuale, la 2,7%, prognoza privind nivelul inflației la finele anului viitor. (Profit.ro) . Economia României va înregistra în acest an o creştere mai apropiată de 4%, mai mică decât estimarea Guvernului de 5,5%, în condiţiile în care potenţialul real de creştere se află în această zonă, a anunţat astăzi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. (News.ro)

2. Numărul morților în urma cutremurului care a lovit insula Lombok din Indonesia a ajuns la 347. (CNN)

3. Senatul italian a votat anularea unei legi care obliga părinții să prezinte dovada vaccinării copiilor pentru a putea fi înscriși la școală. Unul din liderii coaliției aflată la putere, Matteo Salvini, ministrul de interne, a spus că vaccinurile sunt inutile și în multe cazuri periculoase. Mai multe organizații ale medicilor au declarat că decizia trimite Italia în Evul Mediu. Numărul cazurilor de rujeolă a crescut anul trecut la 5000, de la 900, câte au fost în 2016. (FT)

4. Primăria Capitalei precizează că manifestaţia anunţată pentru vineri, în Piaţa Victoriei, nu are organizatori, pentru că niciunul dintre cei care au anunţat autorităţile că organizează protestul nu a vrut să semneze protocolul cu municipalitatea. Primăria susţine că posibilitatea de a formula doar notificări către autorităţile publice despre organizarea unor eveniment nu este prevăzută de lege. (News.ro)

5. Doi copii, cu vârsta de 9, respectiv 11 ani, au devenit cele mai tinere persoane care au murit eutanasiate. Moartea lor, prin injecție letală, s-a întâmplat în 2016/2017, în Belgia, și a fost dezvăluită în raportul Comisiei belgiene care reglementează eutanasia și confirmată de autorități. (TheTelegraph)

6. UniCredit a încetat să se promoveze pe Facebook și nu va mai folosi serviciile de marketing și publicitate furnizate de platforma socială până când compania nu își va îmbunătăți standardele etice, a anunțat directorul general al grupului italian, Jean Pierre Mustier. (Profit.ro)

7. Fostul prim ministru malayesian, Najib Razak, a fost acuzat de spălare de bani în cazul fondului de investiții deținut de stat. Acuzarea se bazează pe un transfer de peste $10 milioane făcut din conturile fondului în contul personal al lui Najib. Procurorii malayesieni anchetează o fraudă mai mare, de mai multe miliarde de dolari, din fondul 1MDB, deținut de statul malayesian. (TIME)

8. Exporturile din China au crescut în Iulie, ceea ce arată un impact scăzut al introducerii tarifelor de către administrația Trump. Exporturile chineze în SUA au crescut cu 13.3%. (WashingtonPost)

9. Un raport Deloitte arată că deși Statele Unite ar putea fi prima țară, dintre cele doua puteri, care va implementa tehnologia 5G, China vine puternic din urmă, investind mai mult, ceea ce va duce la preluarea poziției de lider pentru următoare generație de tehnologie wireless. Potrivit Deloitte, China a crescut ritmul lucrărilor adăugând mai multe site-uri mobile în trei luni decât Statele Unite a făcut-o în ultimii trei ani. Operatorii din S.U.A. au construit, din 2015, mai puțin de 30.000 de noi celule pentru telefonia mobilă, in timp ce China a construit 350.000 și a investit suplimentar peste $24 miliarde. (VentureBeat)

10. Actorul american Richard Gere va deveni tată la vârstă de 69 de ani, soţia sa, Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani, fiind însărcinată. (News.ro)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice în luna decembrie a ajuns la 1,25 milioane locuri – Cronica serii
România a depășit Cehia, în 2019, și a devenit a 13-a economie din UE – Cronica serii