Cronica serii – Iohannis: Guvernul Dăncilă-Dragnea este un „accident al democraţiei” și trebuie înlocuit

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la reuniunea Asociaţiei Municipiilor din România, că ţara noastră nu este pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE şi că Guvernul Dăncilă-Dragnea, pe care l-a numit un „accident al democraţiei”, trebuie înlocuit. (News.ro)

2. Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut în octombrie la 4,3%, de la 5,03% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,27% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

3. Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul a accelerat în septembrie, când s-au pierdut 1.671 de locuitori, faţă de 1.248 în aceeaşi lună a anului trecut, în principal din cauza scăderii natalităţii, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

4. Cel mai mare eveniment de vânzări online din lume, Singles’ Day de la Alibaba, a avut 237 de branduri cu vânzări de minim 100 million yuani, adică $14.36 milioane. iPhone-ul a fost cel mai vândut telefon mobil, depașind brandurile locale, Huawei și Xiaomi. (CNBC)

5. Doar 22% dintre americani au încredere în Facebook când e vorba de datele lor personale, un procent mic comparativ cu încrederea în Amazon (49%), Google (41%), Microsoft (40%) și Apple (39%). (Fortune)

6. Sindicaliştii Metrorex şi angajaţii au decis astăzi să organizeze o grevă de avertisment de două ore, joi dimineaţă, între orele 04.00 şi 06.00, nemulţumirile principale fiind legate de salarii. Sindicaliştii au solicitat conducerii Metrorex o creştere salarială de 21 de procente, însă li s-a oferit 18 la sută, refuzând înţelegerea. (News.ro)

7. Cinci dintre cele mai bine finanțate startupuri de tehnologie din India – Paytm, Flipkart, MakeMyTrip, Swiggy și Zomato – au acumulat pierderi totale de $1,08 miliarde în anul fiscal care s-a terminat în Martie. Cu excepția celor de la Zomato, care și-a redus pierderile, toate celelalte au pierderi mai mari decât în 2017. (Quarz)

8. Parlamentarii britanici au trimis scrisori către cinci siteuri de ecommerce care vând îmbrăcăminte și încălțăminte, printre ele fiind Asos și Amazon, cu întrebări despre cât de sustenabil este modelul de business cu care operează, ținând cont de prețurile mici cu care vând produsele. (CNBC)

9. Marile companii din domeniul energetic, Exxon Mobil, Royal Dutch Shell, Total, BP etc, au cheltuit 1% din bugetele lor pe investiții în energie regenerabilă, companiile europene conducând în fața celor americane și asiatice, cu o pondere de 70%. (Reuters)

10. Luna viitoare, doi bărbați se vor îmbarca la bordul unui submarin de $48 milioane și vor pleca într-o expediție ce își propune să atingă cele mai adânci gropi ale celor 5 oceane: Atlantic, Antarctic, Indian, Pacific și Arctic. Oamenii nu au atins încă fundul a patru din aceste oceane.  (BusinessInsider)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
BNR: Rata creditelor neperformante din sistemul bancar a consemnat un minim istoric – Cronica serii
Euro a depăşit nivelul de 4,84 lei la băncile comerciale – Cronica serii