Cronica serii – Greva la depozitele Amazon din Europa

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni maine la 10.30 cu preşedintele Klaus Iohannis, a confirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei Executivului. El a mai spus că în şedinţa de astăzi a Cabinetului Dăncilă nu a fost adoptat niciun act normativ privind amnistia sau graţierea unor fapte penale şi a anunţat, totodată, că joi va avea loc o nouă şedinţă de Guvern. (News.ro)

Proiectul de lege care aplică în România Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) a fost promulgat astăzi de președintele Klaus Iohannis. În Parlament, pe ultima sută de metri, au fost introduse o serie de schimbări, printre care și cea care permite partidelor să prelucreze date fără consimțământul expres al persoanei vizate. Una dintre modificările importante pentru firme constă în posibilitatea realizării de profiluri prin prelucrarea datelor personale, cu consimțământul explicit al persoanei vizate, dar și cu măsuri de protejare a drepturilor și intereselor acesteia. (Profit.ro)

Senatorul republican John McCain a spus că summitul președintelui SUA, Donald Trump, cu liderul Rusiei, Vladimir Putin, de la Helsinki, a fost o ”greșeală tragică” și ”unul dintre cele mai rușinoase momente din istoria președinției americane”. Totodată, republicanul Bob Corker, preşedinte al Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului american, a spus că afirmațiile președintelui Donald Trump a făcut ca ”America să pară că ușor de manipulat”, arătând că este dezamăgit că liderul american nu a apărat Serviciile Secrete, după ce Puțin a negat interferența în alegerile prezidențiale din 2016. (Hotnews)

Mii de lucrători de la depozitele Amazon din Germania, Polonia și Spania au fost astăzi în grevă. Declanșarea grevei de o zi coincide cu promoția Prime Day, cea mai importantă derulată de Amazon pentru abonații Prime. Compania a anunțat că se așteaptă că doar o parte din cei 12.000 angajați din Germania sa participe la grevă, iar livrările din campania Prime Day să nu fie afectate. Germania este a doua cea mai mare piață, după SUA, pentru Amazon. (Reuters)

Cubanezii ar putea avea internet pe telefoanele mobile până la finele acestui an, după ce oficialitățile de la Havana au început să „dea” drumul, preferențial, transferului de date pe telefoanele anumitor utilizatori. (Reuters)

Revolut a ajuns la 50.000 de utilizatori în România la două luni după deschiderea unui birou local. Românii au efectuat peste 750.000 de tranzacții folosind cardurile Revolut, cu o valoare totală de peste $25 de milioane. Vârsta medie a utilizatorilor din România este de 33 de ani, iar comercianții la care efectuează cele mai multe tranzacții sunt Carrefour, Auchan, Taxify, Ali Express și McDonald’s. (Profit.ro)

Fondul Monetar Internațional își păstrează estimarea pentru ca economia mondială să aibă o creștere de 3.9% atât anul acesta cât și anul viitor. (WSJ)

Administrația Trump ar putea schimba strategia în ceea ce privește discuțiile pentru pace din Afganistan. Conform unor oficiali care au dorit să rămână anonimi, americanii sunt dispuși să aibă discuții directe cu talibanii, după ce până acum au refuzat, discuțiile purtându-se doar în prezența oficialilor guvernului de la Kabul. (AP)

Emisiile de dioxid de carbon din Marea Britanie au scăzut mult în ultimii doi ani, în special datorită renunțării la cărbune, fiind cu 38% mai mici decât cele din 1990 și ajungând la nivelul celor din 1890. (CarbonBrief)

Un bărbat de 69 de ani din Florida a fost arestat după ce a fost prins băut la volan. El s-a apărat spunând că a consumat alcool doar când era oprit la semafor, nu în timp ce conducea. (WSB-TV)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Sindicatele din Educație: Greva continuă – Cronica serii
9.000 de români au renunțat la programările făcute pentru vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca de aseară până azi la prânz – Cronica serii