Cronica serii – Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-

1. Rise Project anunţă o nouă anchetă din seria TeleormanLeaks, prezentând un material video de la partide de vânătoare, în care, alături de Liviu Dragnea apar lideri PSD şi persoane din conducerea Tel Drum. (News.ro)

2. Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB- cu perspectivă stabilă, care este susținut de nivelul moderat al datoriei guvernamentale, PIB-ul pe cap de locuitor și indicatorii dezvoltării umane, indicatori aflați peste nivelul din celelalte țări cu ratinguri din categoria BBB. Agenția de evaluare financiară avertizează totuși că relaxarea politicilor fiscale care a avut loc începând din 2016 a slăbit finanțele publice. (Profit.ro)

3. Elena Udrea şi Alina Bica rămân în arest în Costa Rica, după ce Tribunalul Constituţional le-a respins vineri cererea de eliberare. (News.ro)

4. Vânzările totale pe platforma eMAG au fost de 459 milioane lei de Black Friday, cu 25% mai mult decât anul trecut. (Hotnews)

5. Zeci de mii de francezi au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta împotriva creșterii prețului la carburanți din cauza creșterii taxelor. (Reuters)

6. O nouă problemă de securitate pentru Facebook după ce mai mulți utilizatori de Instagram au avut parolele expuse în url-ul prin care își puteau copia activitatea de pe platformă. (TheInformation)

7. Alphabet/Google a anunțat oprirea proiectului Verily, lentilele de contact ce ar fi trebuit să măsoare nivelul glucozei din sânge pentru persoanele care suferă de diabet, deoarece după 4 ani progresele înregistrate au fost limitate. (CNBC)

8. Un proiect de lege din Thailanda, care ar putea fi aprobat până la finele anului, permite unei agenții guvernamentale nou create să aibă acces la traficul de internet, să șteargă conținutul din siteuri și chiar să confiște pc-uri fără să aibă nevoie de un mandat de la judecător. (Reuters

9. Beatles, cu “The White Album” si Queen, cu “The Planimum Collection”, se află în top 5 albume din Marea Britanie (link), în această săptămână. Via News.ro.

10. Naționala României de fotbal va disputa astăzi al cincilea meci din Liga Naţiunilor, cu Lituania, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană”. Jocul se va disputa fără spectatori şi va fi transmis în direct la Pro TV.

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Crin Antonescu ar putea candida la Europarlamentare pe listele PNL
Ministrul Finanțelor: „În niciun caz Guvernul nu va crește taxe în acest an” – Cronica serii