Cronica serii – DNA: Mită de 2.000.000+ euro la Ministerul Transporturilor, plimbată prin Belgia și folosită apoi în campania electorală din 2012
Puteti citi Cronica de Tehnologie de astazi aici, iar Cronica Sportiva este disponibila aici.
1. Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat că Secţia parchetelor militare a înaintat instanţei rechizitoriul în dosarul Revoluţiei. În acest dosar, Ion Iliescu şi Gelu Voian Voiculescu sunt inculpaţi pentru infracţiuni contra umanităţii. Gelu Voican Voiculescu a declarat la Digi 24 că nu a dat dispoziţii sau ordine care să ducă la moartea a 862 de revoluţionari. El s-a declarat indignat, referindu-se la Lazăr, că „acest om compromis moral şi profesional are îndrăzneala să vină şi să vorbească despre Revoluţie”. Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a declarat că Dosarul Revoluţiei este incomplet şi că o mare parte dintre persoanele vătămate nu au fost încă audiate, caz în care trimiterea în judecată s-a făcut doar pentru imagine. (News.ro)
2. Bursa americană continuă să crească, principalii indici fiind foarte aproape de recordurile înregistrate. Dow Jones este cu 1,5% sub recordul de 26,828.39 puncte înregistrat în 3 Octombrie 2018, în timp ce S&P 500 este la 1.3% de record, iar Nasdaq la 2.1%. (Barron’s)
3. Câştigul salarial mediu net a crescut în Februarie, nominal, cu 17,9% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.933 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 13,6%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în Ianuarie, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)
4. Trei persoane au fost plasate sub control judiciar de procurorii DNA în cadrul unei anchete privind o mită de peste două milioane de euro pentru deblocarea plăților către o companie care a făcut lucrări de reabilitare a tronsonului de cale ferată București – Constanța. Una dintre persoanele vizate este Mihaela Szechely, consilier al fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, acuzată că a cerut bani de la un reprezentant al companiei de construcții, iar în perioada 2012-2015 a primit, prin intermediul unei firme pe care o controla, peste 9,41 de milioane de lei. O parte din bani au fost transferați unei firme belgiene de consultanță, după care au fost folosiți pentru plata unor servicii de publicitate în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012. (Hotnews)
5. Preţurile medii cerute de vânzătorii de apartamente din marile oraşe ale ţării au crescut uşor în luna Martie, în special datorită avansului înregistrat de preţurile apartamentelor noi, dar au fost înregistrate scăderi de preţ pe segmentul apartamentelor vechi, potrivit datelor transmise de platforma Imobiliare.ro. Astfel, suma medie solicitată pentru un metru pătrat de apartament (nou sau vechi) a ajuns, în Martie, la 1.237 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai mult decât la finele lui Februarie, când era 1.233 de euro pe metru pătrat util. În Cluj Napoca și Iași prețul a scăzut, în Timișoara a stagnat, în timp ce în București, Brașov și Constanța prețurile au crescut (News.ro). În același timp, conform datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, peste 44.560 de imobile au fost vândute la nivel național, în luna Martie, în scădere cu 14.147 față de aceeași perioadă a anului trecut. (Profit.ro)
6. Exporturile și importurile Germaniei au scăzut peste așteptări în Februarie, potrivit datelor publicate azi, acesta fiind cel mai recent indiciu că cea mai mare economie a Europei a înregistrat o creștere economică scăzută în primul trimestru. Biroul federal de statistică a anunțat că exporturile ajustate la sezon au scăzut în Februarie cu 1,3%, în timp e importurile au urcat cu 1,6%. (Profit.ro)
7. Pinterest a setat prețul pentru listarea pe bursă la $15–$17 per acțiune. La $16 compania valoreaza $8,5 miliarde, sub ultima evaluare la care au primit investiții private, care a fost de $12,3 miliarde. (Axios)
8. Agenția spațială a Japoniei, JAXA, lucrează la un plan pentru construirea unei baze pe Lună care va fi operată cu roboți autonomi. (Space.com)
9. Mongolia, o țară fără ieșire la mare sau ocean, a devenit ultimul membru al Asociației Internaționale a Surfingului. Surfingul va deveni sport olimpic la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokio. (Link)
10. Cercetătorii au dezvoltat un busuioc cu gust mai bun, cu ajutorul machine learning. Și tot cu ajutorul inteligenței artificiale au descoperit că planta are un gust mai placut dacă este expusă 24 de ore la lumină. (Quarz)
Promo: În atenția companiilor participante la The Color Run Love Tour București – 20 aprilie 2019: pe lângă participarea la cursă și alte beneficii, oferta corporate include intrarea la Therme București ( The Palm și Galaxy) pentru toate pachetele – Standard, Premium sau VIP. Informații și înscrieri corporate la contact@thecolorrun.ro – https://www.facebook.com/TheColorRunRO/videos/883651861834422/
Fotografia serii – Copiii malnutriți ai unor luptători ISIS aflați într-un spital din Hasakah, Siria. Ali Hashisho/Reuters: