Cronica serii – Creștere peste așteptări a locurilor de muncă în Statele Unite
1. Economia americană a adăugat 312.000 locuri de muncă în Decembrie, un semn că nu a fost afectată de criza de pe burse. Numărul este mult peste estimările analiștilor, care se așteptau la 176.000 noi locuri de muncă. Rata șomajului a crescut la 3,9%, de la 3,7%, deoarece pe piața au intrat mai mulți candidați. (WSJ)
2. Bursa americană a deschis în creștere sesiunea de vineri, indicele Dow Jones urcând cu aproape 500 de puncte. Piețele au reacționat pozitiv la informația că delegațiile Statelor Unite și Chinei se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta despre tarife, precum și la numărul peste așteptări al locurilor de muncă adăugate în Decembrie. (AP)
3. Rata șomajului în Germania a ajuns la 5% în luna Decembrie a anului trecut, cel mai scăzut nivel de la reunificarea celor două Germanii, încheind un an marcat de intrarea cu succes a sutelor de mii de refugiați pe piața muncii. (Profit.ro)
4. Președintele Klaus Iohannis a respins numirile Olguței Vasilescu și a lui Mircea Drăghici, la Ministerul Dezvoltarii, respectiv al Transporturilor, precizând că argumentele sale sunt de legalitate și de oportunitate. „Voi refuza propunerile formulate de prim-ministru fiindcă avem și argumente de legalitate, dar și de oportunitate. Până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicității motivele pentru care voi refuza”, a afirmat președintele. Anunțul șefului statului vine la o zi după ce a semnat decretele prin care se constată vacantarea funcțiilor de membri ai Guvernului prin demisia lui Paul Stănescu, la ministerul Dezvoltării și Lucian Șova, la ministerul Transporturilor. (Hotnews)
5. BNR a calculat impactul taxei pe lăcomie: sectorul bancar românesc ar deveni neprofitabil începând cu anul 2019, înregistrând o pierdere estimată de 680 milioane lei în anul 2019 şi de aproximativ 3,4 miliarde lei în anul 2020. Datele apar într-o scrisoare transmisă Ministrului Finanțelor de către Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR. În plus, numărul de bănci care ar rămâne profitabile ar fi de 4, până în anul 2019, respectiv două, până la finele anului 2020. (Hotnews)
6. Hackerii au publicat datele personale, adrese, scrisori personale şi cărţile de identitate a sute de politicieni germani, membri ai partidelor importante, inclusiv date despre cardurile de credit şi numerele de telefon. Datele personale ale cancelarului german Angela Merkel, dar şi ale preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier, se află printre cele publicate de hackeri pe Twitter. Purtătorul de cuvânt al Guvernului german a afirmat, însă, într-o conferinţă de presă, că nu au fost publicate informaţii sensibile din cancelarie, ”nici de la cancelar”. (News.ro)
7. Cea mai lungă perioadă de închidere a guvernului american a fost în Decembrie 1995, în mandatul președintelui Bill Clinton, și a durat 21 de zile. La felul în care s-au poziționat cele două tabere, președintele Trump și liderii Democraților din Congres, sunt șanse mari ca acest record să fie depășit zilele urmatoare.
8. Numărul de ani pe care-l vor “împlini” anul acesta:
Snapchat: 8
Uber: 10
Twitter: 13
Facebook: 15
Tesla: 16
Google: 21
Netflix: 22
Amazon: 25
Apple: 43
Microsoft 44
Intel: 51
HP: 80
Disney: 96
IBM: 108
Tata Group: 151
Nokia: 154
Procter&Gamble: 182
9. Un cinematograf independent din Germania le-a oferit membrilor partidului de extremă dreaptă, Alternativă pentru Germania, bilete gratuite la filmul lui Spielberg, “Schindler’s List”, în data de 27 Ianuarie, când este comemorat Holocaustul. Mai mulți membri ai partidului au considerat oferta o provocare. (NYTimes)
10. Neutrogena va lansa măști de față personalizate, care vor putea fi printate 3D. Ele vor veni la pachet cu o aplicație care va scana fata și le va ajuta pe doamne să facă un management al “hidratării”. (Link)
Cifra serii: 200.000 de sticle cu apă sfinţită vor fi împărţite credincioşilor de Bobotează, la Constanţa. (News.ro)
Fotografia serii: un pinguin singuratic aflat pe un aisberg în Antarctica, Costfoto / Barcroft Media:
Cronica serii este monetizata prin 2Performant.com.