Cronica serii – Bursele din toată lumea continuă scăderea
1. Acțiunile europene au închis ședința de astazi la cel mai redus nivel din ultimele 21 de luni, în contextul unui val de vânzări pe bursele globale și al unor îngrijorări legate de încetinirea economiei mondiale. (Profit.ro)
2. Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 20.000 de lei ING, pe motiv că incidentul privind dublarea tranzacțiilor clienților afectează interesele economice ale consumatorilor, potrivit unui comunicat al instituției. ING Bank a identificat dublarea tranzactiilor efectuate de un numar de 225.525 consumatori, clienti ai bancii. (Hotnews)
3. Biserica Ortodoxă Rusă a denunţat o ”catastrofă” şi o ”schismă” după hotărârea istorică a Patriarhiei de la Constantinopol de a recunoaşte, în Ucraina, o biserică independentă de tutela religioasă a Moscovei în Ucraina. (News.ro)
4. IKEA România și-a anunțat cifrele pentru anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018): vânzări de 609.348.334 Lei (fără TVA), în creștere cu 10.6% față de anul anterior, 18.6 milioane produse cumpărate, peste 3,2 milioane de oameni care au vizitat magazinul și aproape 18 milioane de vizitatori unici pe site.
5. Canopy, o agenție de marketing online lansată pe piață în 2016, a preluat Edge, agenția de marketing online deținută de 2Performant Network. Operațiunea, care va fi finalizată în ultimul trimestru al acestui an, implică preluarea brandului Edge și integrarea portofoliului de clienți al agenției. (Profit.ro)
6. Primele 3 bănci din piață, Banca Transilvania, BCR și BRD, au înregistrat un randament mediu al capitalurilor de peste 21% la jumătatea anului – cea mai ridicată profitabilitate, de trei ori peste media Uniunii Europene, potrivit datelor Autorității Bancare Europene (ABE), analizate de Profit.ro. Rata creditelor neperformante a continuat să scadă, însă cu un ritm mai redus decât în anii anteriori. (Profit.ro)
7. În această noapte Activision Blizzard lansează unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului, Call of Duty: Black Ops IV. Compania spera să vândă 10 milioane exemplare din acest joc. (Bloomberg)
8. Autoritățile din Indonesia au arestat 4 persoane care au încercat să vândă un bebeluș pe Instagram. (BBC)
9. Procurorii din New York au renunţat la una dintre acuzaţiile penale împotriva lui Harvey Weinstein, după ce un martor a declarat că actriță Lucia Evans, una din acuzatoare, ar fi acceptat să-i facă sex oral lui Weinstein după ce acesta i-a promis un rol. (ABCNews)
10. Lituania a legalizat utilizarea medicală a canabisului. (News.ro)
Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.