Cronica serii – #BalanceforBetter de Ziua Internațională a Femeii

Cronica de Tehnologie de astazi o gasiti aici.

1. Întreaga lume a sărbătorit astăzi Ziua Internațională a Femeii, tema fiind #BalanceforBetter. Subiectele de discuție pentru acest an sunt egalitatea între sexe, sărbătorirea realizărilor femeilor și conștientizarea discriminării. Diferențele salariale între femei și bărbați vor dispărea în următori 200 de ani conform unui raport realizat de Bank of America Merrill Lynch. (USAToday)

2. Alianţa USR-PLUS a contestat astăzi, decizia Biroului Electoral Central care i-a respins înscrierea în alegerile europarlamentare. ”Vom merge mai departe, indiferent de decizia ICCJ în care avem foarte mare încredere”, a spus Dan Barna, la Timişoara. Decizia o vor lua judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. (News.ro)

3. Secția de anchetă a magistraților a făcut publice vineri acuzațiile care i se aduc fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi în cel de al doilea dosar penal deschis pe numele ei. Kovesi este acuzată, printre altele, că ar fi determinat un procuror-șef de secție să confirme un rechizitoriu nelegal prin care au fost trimise în judecată cinci persoane și este urmărită penal pentru constituire de grup infracțional organizat și pentru cinci infracțiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii. (Hotnews)

4. Mai mult de jumătate (51,1%) din populația României, estimată la 19,5 milioane de persoane care, la 1 ianuarie 2018, aveau reședința pe teritoriul național, erau femei, echivalentul a 9,97 de milioane, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Conform datelor, în mediul urban, ponderea femeilor din țara noastră este mai pronunțată decât în cel rural, cu peste 5,4 milioane (52,3% din totalul populației urbane). În mediul rural, ponderea populației feminine este de 49,7%. (Profit.ro)

5. Comparativ cu 2014, numărul femeilor care sunt asociați sau acționari în firmele din România a crescut cu peste 21%, conform datelor publicate de Registrul Comerțului. La finalul lui 2018, dintr-un total de 1.359.362 de asociați sau acționari în firmele din România, doar 508.312 erau femei, adică puțin peste o treime din total. Totodată, 167.555 de femei erau înregistrate ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale. (Profit.ro)

6. Prima ieșire în spațiu a unei echipe formate exclusiv din femei va avea loc pe 29 martie. Astronauții NASA Anne McClain și Christina Koch vor fi asistați de la Centrul Spațial Johnson din Houston de directorii de zbor Mary Lawrence și Kristen Facciol. Purtătorul de cuvânt al NASA a spus că nu s-a făcut nimic special pentru a ajunge la această componență a echipajului, care este rezultatul firesc al ponderii de 50% femei a clasei de astronauți din 2013. (Axios)

7. Susținerea femeilor antreprenor din Marea Britanie ar putea genera $326,4 miliarde la economia Regatului, arătă un studiu publicat azi. În prezent doar 6% dintre femeile britanice își conduc propria afacere, comparativ cu 11% cât e procentul în Statele Unite. (CNBC)

8. Documentarul „Leaving Neverland”, realizat de Dan Reed, este disponibil pe platforma HBO GO si va fi lansat de HBO în România pe 10 aprilie. Documentarul HBO-Channel 4, în două părţi, explorează experienţele separate, dar paralele, a doi băieţi, James „Jimmy” Safechuck, în vârstă de 10 ani, şi Wade Robson, în vârstă de 7 ani, cu megastarul Michael Jackson. Prin interviuri cu Safechuck, acum în vârstă de 37 de ani, şi cu Robson, acum în vârstă de 41 de ani, precum şi cu mamele, soţiile şi fraţii lor, filmul realizează portretul unui abuz continuu, explorând sentimentele complicate care i-au determinat pe ambii bărbaţi să-şi confrunte propriile experienţe după ce, la rândul lor, au devenit taţi de băieţi. (News.ro)

9. Eva Schloss, o supraviețuitoare a Holocaustului în vârstă de 89 de ani, sora vitregă a Annei Frank, s-a întâlnit în privat cu un grup de tineri elevi din Newport, California, care au apărut într-un clip viralizat făcând salutul nazist. Schloss le-a povestit elevilor despre experiențele prin care a trecut și a declarat, după întâlnire, că tinerii au „învățat o lecție pentru viață”. (TheGuardian)

10. Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional „George Enescu” marchează, cu o medie de cumpărare care a atins până la 182 de bilete pe minut, un record: cel mai mare număr de concerte sold out în ziua punerii în vânzare de până acum. Iar 8.000+ de bilete au fost vândute la Festivalul „Enescu” în primele 45 de minute. (News.ro)

Fotografia serii:

Promo: Cu peste 100 de premii câștigate, Volvo XC90, cel mai premiat SUV al secolului, este disponibil până la 31 martie 2019 în ediție limitată, cu 5 Pachete de opționale incluse, roți de iarnă și Avantaj Client de 11.500 € +TVA. Detalii aici. 

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Barna/USR: Kovesi poate să fie un candidat al partidului nostru la prezidenţiale
Cronica serii – PayU estimează ecommerce-ul pe anul acesta la peste 4,5 miliarde euro