Cronica serii – ANAF a colectat, pe S1, cu 13.4 miliarde lei mai mult ca anul trecut

1. ANAF a colectat în primul semestru al acestui an venituri bugetare de 112,79 miliarde de lei, cu 13,5% (13,4 miliarde de lei) mai mult decât în perioada similară a anului trecut și cu 1,8% (2 miliarde de lei) peste cât avea programat de către Ministerul Finanțelor. (Profit.ro)

2. Parlamentul israelian a adoptat, după o sesiune care a durat opt ore, controversata lege care defineşte ţara exclusiv ca „stat-naţiune al poporului evreu”. Legea stipulează că ebraica este singura limbă oficială, renunţându-se la arabă, care avea acelaşi statut din 1948, de la formarea statului Israel, şi că aşezările evreieşti reprezintă interes naţional. În plus, „întregul Ierusalim unit” este considerat capitala. (Reuters)

3. Guvernul va începe în luna august procedurile de atribuire și dialogul competitiv cu investitorii interesați de realizarea, în parteneriat public-privat, a autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov. Ministerul Transporturilor tocmai a renunțat la a mai pregăti proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov cu Banca Mondială, ministrul Finanțelor spunând că a fost găsită o altă variantă, mai rapidă, pentru aceste lucrări. (Profit.ro)

4. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Târcea, a afirmat, într-un interviu pentru Realitatea Tv, comentând decizia de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţă Kovesi, că decizia a fost „inadmisibil de mult politizată”, ea declarându-se „intrigată”. „Nu mi se pare normal ca un ministru al Justiţiei să sesizeze Curtea Constituţională pe un aspect până la urmă comun al revocării unui procuror şef, nu mi se pare normal ca acelaşi aspect să ridice probleme de revocare, de suspendare a preşedintelui ţării. Este inadmisibil de mult politizat acest aspect şi nu mi-aş mai dori să se întâmple” (News.ro)

5. Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că nu mai are nicio cale de atac asupra Legii 304 privind organizarea judiciară şi că este obligat prin Constituţie să o promulge, dar „acest lucru nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a terminat”. El a solicitat „în mod expres” Parlamentului ca imediat ce se reia sesiunea parlamentară să reintroducă legile justiţiei în circuitul parlamentar şi să le corecteze, aşa cum au cerut cei avizaţi. Iohannis nu a comunicat nimic despre întâlnirea de ieri cu premierul. (News.ro)

6. 9 dintre cei 13 cei mai „bătrâni” baobabi din Africa, având vârste între 1000 și 2500 ani, s-au uscat și au murit în ultimii 12 ani. Cunoscut și ca „Arborele vieții”, baobabii ar putea fi afectați de creșterea temperaturilor sau secetă fără însă a se putea preciza o cauză exactă. (ABCNews)

7. Președintele Trump a spus, într-un interviu pentru CBS, că l-ar considera pe Vladimir Putin vinovat de implicarea Rusiei în alegerile din 2016, deoarece el conduce țara. Trump se confruntă cu un val de critici în media din Statele Unite după prestația de la conferința de presă ținută cu președintele Putin după summitul de la Helsinki. (CBSNews)

8. Rusoaica de 29 de ani, acuzată și arestată de spionaj în favoarea Rusiei, de către autoritățile americane, a oferit favoruri sexuale, cel puțin o dată, pentru a putea avansa în cercurile politice de la Washington. (BusinessInsider)

9. Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o Ordonanţă de Urgenţă privind alocarea sumei de 1 miliard de euro pentru investiţii în domeniul culturii, respectiv pentru cumpărarea monumentelor istorice prin exercitarea dreptului de preemţiune al statului, pentru reabilitarea şi modernizarea monumentelor istorice şi obiectivelor culturale sau pentru construirea altor obiective cu destinaţie culturală. (News.ro)

10. Suedia ar putea atinge la finele acestui an targetul setat pentru 2030 la producția de energie regenerabilă. Cele 3.681 de eoliene ar putea produce 18 terawatts pe oră la finele anului, adică necesarul de energie regenerabilă setat ca obiectiv peste 12 ani. (Inhabitat)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Musk: Tesla ramane o companie publica
Ciolacu: Anul viitor va avea loc o reformă fiscală care să conducă la un sistem sustenabil de deduceri la venituri – Cronica serii