Cronica serii – 192 de plângeri penale contra violenței folosite de jandarmi la mitingul de vineri seara

1. Până azi dimineață s-au înregistrat 192 de plângeri penale contra violenței folosite de jandarmi la mitingul de vineri seara, a anunțat Ionel Corbu, prim-procuror la Parchetul Militar București, care anchetează ce s-a întâmplat în zona Pieței Victoriei. Prim-procurorul a precizat că a cerut de la prefectură încă de sâmbătă după-amiază ordinul de intervenție în forță asupra manifestanților, dar nu a fost primit, deși aveau o copie, procurorii fiind redirecționați de instituția prefectului spre Jandarmerie pentru a obține documentul. (Hotnews)

2. Iniţiativa USR „Fără penali în funcţii publice”, care propune revizuirea Constituţiei în acest sens, a atins pragul de minim 20 de mii de semnături din cel puţin 21 de judeţe, astfel că aceasta poate intra în procedură parlamentară. Potrivit site-ului fărăpenali.ro, voluntarii au adunat până acum peste 750 de mii de semnături. (News.ro)

3. China cheamă Malayesia la negocieri după ce guvernul Mahathir a anunțat că suspendă mai multe proiecte de infrastructură dezvoltate de chinezi. O cale ferată și o rețea de conducte se numără printre proiectele finanțate de guvernul chinez în Malayesia, valoarea lor depășind $22 miliarde. (Bloomberg)

4. România ocupă un loc fruntaș în privința sedentarismului la nivel european, conform celui mai recent Eurobarometru întocmit de Comisia Europeană și citat de Institutul Sportiv Român, 71% dintre respondenți nefiind membrii niciunui club sportiv. Doar 2% sunt membrii unui astfel de club, iar 5% sunt membrii unui centru fitness. (Profit.ro)

5. Guvernul german a adoptat astăzi un text care legalizează un ”al treilea gen” pe certificatele de naştere, făcând din ţară un precursor în Europa în recunoaşterea persoanelor intersexuale. Alături de „feminin” sau „masculin” se va putea menţiona „divers” în cazul persoanelor vizate, potrivit acestui text de lege care este urmează să fie supus aprobării Camerei Deputaţilor. (Digi24)

6. La șase ani de la scoaterea din funcțiune a USS Enterprise, primul portavion cu propulsare nucleară din lume, Marina Americană încă e în căutarea soluțiilor pentru dezmembrarea în siguranță a navei. Costurile estimate pentru dezmembrare și trimiterea reactoarelor într-un depozit pentru deșeuri nucleare sunt de $1.5 miliarde. Costul unui portavion nou este de aproximativ $12 miliarde. (PopularMechanics)

7. Lideri sunați de Putin din Ianuarie 2017:

Erdogan: de 28 ori
Nazarbayev/Kazakhstan: de 17 ori
Macron: de 15 ori
Merkel: de 13 ori
Netanyahu: de 11 ori
Trump: de 8 ori
Rouhani/Iran: de 6 ori
Sisi/Egipt: de 5 ori
Poroshenko/Ucraina: de 5 ori
Salman/Arabia Saudită: 5 ori

8. Un Ferrari 250 GTO, fabricat în 1962, a cărui valoare este estimată între 45 si 60 de milioane dolari, ar putea deveni cea mai valoroasă mașină vândută la o licitație. (CNNMoney)

9. Administrația americană pentru alimente și medicamente a aprobat primul medicament care combate o boală prin reducerea la tăcere a genelor care o generează. Onpattro, de la Alnylam Pharmaceuticals, este primul medicament aprobat pentru tratarea leziunilor nervoase cauzate de o tulburare genetică ce mai provoacă afecțiuni digestive și la inimă, putând fi fatală. (WSJ)

10. Real Madrid, câştigătoarea Ligii Campionilor, şi Atletico Madrid, câştigătoarea Ligii Europa, vor juca în această seară, la Tallin, în Estonia, pentru a câștiga Supercupa Europei. Meciul va începe la 22.00 și va fi transmis de Look Plus și TelekomSport 1.

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
FMI a îmbunătățit prognoza privind evoluția economiei României – Cronica serii
Cronica serii – 80 de ani de la Noaptea de cristal